Moștenitoarea milionarului Marcel Bărbuț, fost patron al firmei AdePlast, jefuită de fiul ei vitreg. Tânărul a fost arestat preventiv

Comentează

Ramona Bărbuț, unul dintre moștenitorii averii fondatorului companiei AdePlast, a fost prădată de fiul ei vitreg. Laurențiu Curt, 20 de ani, aflase că femeia este plecată la munte, a mers la adresa ei din București și a furat un seif în care știa că își ține ceasurile și bijuteriile, scrie Gândul. Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit portalului instanțelor din România. Bunurile furate, estimate la 130.000 de euro, au fost recuperate.

Potrivit surselor judicare, proprietarul imobilului prădat este Ramona Bărbuț, fiica nelegitimă a multimilionarului Marcel Bărbuț, fost patron al firmei AdePlast, decedat pe 9 februarie 2019. În 2017, omul de afaceri ocupa locul 102 în Top 300 cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 55-57 milioane de euro.

Jaful, raportat în noaptea de sâmbătă spre duminică, 10 mai, este anchetat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei. Prejudiciul în acest caz se ridică la 130.000 de euro, valoarea estimată a bunurilor aflate în seif.

Dat afară din casă, băiatul a revenit pentru un jaf

Potrivit Gândul, autorul furtului ar fi chiar fiul vitreg al femeii, Laurențiu Curt. Acesta i-ar fi furat mamei sale mai multe bunuri de valoare, în special bijuterii, pe care le ducea la diferite case de amanet. Din acest motiv ar fi fost dat afară din casă.

Tânărul, îngropat în datorii, ar fi primit, vineri, un telefon din partea unui văr, care l-a anunțat că s-a întâlnit cu „mama lui” într-o stațiune montană. Atunci, băiatul a realizat că vila din București, din care fusese izgonit, este goală.

Cu ajutorul unui complice, Curt a intrat pe fereastră și a ieșit cu cel mai mic dintre cele trei seifuri care se aflau în imobil. În casa de bani se aflau bijuterii, bani și ceasuri din aur în valoare de aproximativ 130.000 de euro.

Fiul vitreg al Ramonei Bărbuț a fost arestat preventiv. Magistrații Judecătoriei Sectorului 6 au respins propunerea de arestare formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 pe numele complicelui lui.

Bunurile furate au fost recuperate.

Băiatul este fiul partenerului femeii dintr-o relație anterioară, însă, chiar și în aceste condiții, Ramona Bărbuț a refuzat să-și retragă plângerea.

Scandal cu testamentul lui Marcel Bărbuț

Firma AdePlast, lider în industria de adezivi, polistiren și vopsele din România, a fost vândută în noiembrie 2019 către compania elvețiană Sika. Valoare tranzacției a fost de 140.000.000 $.

Deși avea trei copii, Alexander, Thomas și Marcel jr, seniorul a lăsat conducerea imperiului unei persoane din afara familiei, directorul Daniel Stăncescu, pe care l-a indicat explicit să se ocupe de executarea testamentului.

Testamentul a indicat 5 moștenitori legali, iar fiecare persoană - Alexander, Thomas, Marcel jr, Ramona, rod al unei relații extraconjugale, și Mario, băiat pe care Marcel Bărbuț îl avea cu partenera din ultimii 20 de ani - a primit în conturi diferite procente din banii care au revenit de pe urma vânzării firmei.

Executarea testamentului a născut un imens scandal. Fiii patronului n-au dorit deschiderea documentului, intenționând ca mai întâi să scoată bani din firmă, apoi să împartă ce rămâne. Mărturie stă acțiunea în forță efectuată de „beizadele” împotriva lui Daniel Stăncescu, căruia i-au rupt degetul și i-au furat laptopul.

Terorizați au fost și alți angajați din AdePlast, conform înregistrărilor pe care Libertatea le-a difuzat în primăvara lui 2019.

Foto: Poliția Română

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!