Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost respinsă în Parlament: „Semnatarii nu înțeleg contextul economic în care ne aflăm”

 1 comentariu

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ilie Bolojan a fost respinsă în Parlament. Cu 139 de voturi favorabile și două împotrivă, nu s-a întrunit numărul necesar pentru demiterea Executivului.

Moțiunea de cenzură a picat

Dezbaterea moțiunii de cenzură a avut loc în Parlament astăzi, 15 decembrie. Cu doar 139 de voturi favorabile, moțiunea nu a atins pragul necesar de 232 de voturi pentru demiterea Executivului.

368 de parlamentari din 463 și-au înregistrat prezența la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului. Moțiunea intitulată „România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare” a fost inițiată de 117 parlamentari ai opoziției. Textul a fost citit în plen de senatoarea AUR Cristina Gabriela Dumitrescu.

Inițiativa parlamentară a fost prezentată, cu o săptămână în urmă, de senatorul S.O.S. România Ninel Peia. În textul moțiunii se afirmă că Executivul a crescut datoria publică și deficitul bugetar.

„Datoria publică a ajuns în august 2025 la aproape 1.085 de miliarde de lei, adică 59,7% din PIB, cu 90 de miliarde mai mult decât la începutul anului”, se arată în document. Opoziția acuza Guvernul că a introdus noi taxe și a redus cheltuielile în domenii esențiale precum sănătatea și educația.

Un punct central al criticilor este creșterea datoriei publice. Semnatarii afirmau că aceasta a ajuns la aproape 1.085 miliarde lei în august 2025, reprezentând 59,7% din PIB.

Poziția premierului Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a făcut un bilanț al primelor șase luni de mandat, subliniind progresele înregistrate în redresarea economică a României. El a explicat, în ședința de Parlament în care a fost dezbătută și votată moțiunea de cenzură împotriva guvernului pe care îl conduce, că în cele șase luni de mandat, guvernul a reușit să evite o criză financiară iminentă și să pună bazele unei stabilități economice.

„Când am preluat guvernarea, România era pe cale să piardă încrederea piețelor financiare. Asta ar fi însemnat fuga investițiilor, dobânzi foarte mari, intrarea în incapacitatea de a ne mai împrumuta și, în cele din urmă, complicații sociale foarte grave”, a explicat Ilie Bolojan.

Premierul a recunoscut că măsurile adoptate au necesitat sacrificii din partea cetățenilor, dar au fost esențiale pentru reechilibrarea economiei. Printre rezultatele pozitive menționate se numără menținerea ratingului de țară, reducerea deficitului bugetar, creșterea veniturilor la buget cu peste 12% și îmbunătățirea condițiilor de împrumut pentru România.

În același timp, Bolojan a anunțat că în 2026 nu vor exista creșteri de taxe și impozite, iar guvernul se va concentra pe combaterea evaziunii fiscale, atragerea fondurilor europene și continuarea investițiilor.

De asemenea, premierul a respins acuzațiile din moțiunea de cenzură depusă de opoziție și a acuzat opoziția de populism și de blocarea reformelor propuse de guvern în domenii precum sănătatea, finanțele și apărarea națională.

„Moțiunea arată faptul că semnatarii nu înțeleg contextul economic, social și geopolitic în care ne aflăm sau se fac că nu îl înțeleg”, a declarat Ilie Bolojan.

„România are astăzi nevoie de responsabilitate și are nevoie să continue să meargă pe drumul corect. Țara noastră nu își poate permite o criză economică și nici una politică”, a conchis Ilie Boloja.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Belami 15.12.2025, 16:52

    Ce soluții are acest parti? Eu nu am auzit niciuna@ doar cu bățul prin gard!! Tot cu România TV și cu marele avocat pus peste tot nu merge! Simion de ce nu candidează?? S a mai prins lumea cam citi bănuți fac!!

ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
10:51
„Bine ai venit acasă”: Apple a anunțat o lansare specială de produse smart home pe 13 octombrie
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...