Motivele pentru care adolescenții din Timiș l-ar fi ucis pe Mario: o trotinetă electrică și un ATV. Crima ar fi fost plănuită cu o lună înainte

 1 comentariu

Doi adolescenți din județul Timiș, în vârstă de 15 ani, au fost arestați preventiv după ce ar fi plănuit timp de o lună uciderea colegului lor, Mario. Un al treilea băiat, de 13 ani, care ar fi participat la atac, este cercetat în libertate. Conform celor mai recente informații, se pare că motivul crimei ar fi fost invidia față de bunurile pe care victima le deținea, precum o trotinetă electrică și un ATV.

Expertiză medico-legală pentru suspecții minori

Cei doi adolescenți reținuți au fost transportați joi la Institutul de Medicină Legală Timișoara pentru efectuarea unei expertize psihiatrice. În cadrul investigației, s-a stabilit că toți cei implicați, inclusiv un alt copil de 13 ani care a participat la atac și este cercetat în libertate, vor fi evaluați psihiatric.

„Procedura de evaluare a minorilor care au comis fapte penale se face raportat la art. 113 din Codul Penal. Minorii sub 14 ani nu răspund penal. Cei între 14 şi 16 ani trebuie neapărat evaluați pentru a determina prezenţa discernământului, în funcție de gravitatea faptei comise. În astfel de cazuri grave, cum este omorul, expertiza medico-legală psihiatrică este obligatorie, chiar şi pentru adulţi“, a explicat dr. Maria Coani, medic primar de medicină legală, citată de Știrile Pro TV.

Invidia, motivul crimei din Timiș

Cei trei ar fi fost deranjați de faptul că Mario poseda bunuri pe care ei nu și le puteau permite. Suspecții au mai declarat că victima i-ar fi amenințat și agresat în trecut.

Luni seara, Mario a fost chemat în casa copilului de 13 ani sub pretextul de a i se arăta un ATV nou. În jurul orei 21.30, Mario a ajuns la întâlnire, când unul dintre adolescenții de 15 ani l-a lovit cu un topor, iar copilul de 13 ani l-a rănit cu un cuțit.

Ulterior, cei doi l-au chemat pe celălalt adolescent să le ofere ajutor pentru a scăpa de cadavru.

Băiatul de 13 ani care a participat la uciderea lui Mario ar fi consumat droguri. DIICOT a deschis dosar penal

În urma unor analize făcute la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara, ar fi reieşit că băiatul de 13 ani, care a participat la uciderea prietentului său de 15 ani, ar fi consumat marijuana.

Procurorii DIICOT au anunţat că au deschis un dosar penal, in rem, în acest caz. „La nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Activităţile de urmărire penală sunt desfăşurate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara”, a transmis DIICOT, într-un comunicat de presă, vineri seară.

Băiatul de 13 ani nu răspunde penal pentru fapta sa, astfel că acesta este liber. El nu participă, în această perioadă, la cursurile şcolare, însă urmează cursuri online.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Pacepa 24.01.2026, 22:56

    Daca parlamentarii nu se apucă sa modifice legile in sensul pedepsirii criminalilor indiferent de vârstă vom asista la răzmerițe și linșaje . Criminalitatea infantilă a crescut alarmant

ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
12:02
Administrația Trump vrea să ceară studenților străini până la 70.000 de dolari pentru a putea lucra în SUA
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește