Doliu în lumea literaturii din România. Fiica scristtorului Eusebiu Camilar, scriitoarea Elisabeta Isanos, a încetat din viață.
Elisabeta Isanos a încetat din viață la vârsta de 75 de ani și fusese profesor de limba franceză și de limba română, potrivit vrancea24.ro.
A scris numeroase cărți, atât de poezii cât și de proză. De asemenea, a făcut traduceri ale operelor românești (în special creațiile lui Mihai Eminescu) în limba franceză. Elisabeta Isanos a fost membră a Uniunii Scriitorilor din România
De-a lungul vremii, scriitoarea a primit şi mai multe distincţii.
Premiul pentru traducere, la Salonul Național de Carte și Publicație Culturală, Cluj, mai 1994, pentru volumul „Mihai Eminescu, Poezii/Poésies”, editura Libra, 1994;
Premiul Primăriei Cluj-Napoca, la Salonul Național de Carte ediția a VI-a, mai 1996, pentru traducerea „Magda Isanos, Poezii/Poésies”, editura Libra, 1996 ;
Diplomă la Salonul Național de Carte pentru Copii și Tineret, ediția a XI-a, Chișinău, aprilie 2007, pentru romanul „Amur”, editura Augusta/Artpress, Timișoara, 2006.