Omul de legătură din Rusia al lui Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc - cei doi reprezentanți ai Comandamentului „Vlad Țepeș” arestați pentru trădare - îi asigura la întâlnirile avute la Moscova că Federația este interesată să susțină în România grupări care „să facă ordine”. Agentul rus Petro Ghetsko le-a transmis celor doi că implicarea Rusiei la alegerile prezidențiale din luna mai nu va fi la fel de evidentă precum în cele din noiembrie 2024 și că, de data asta, „noi vom afișa steagul României”.
Cuprins:
Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc s-au întâlnit la Moscova cu agentul rus Petro Ghetsko (un separatist ucrainean fugit în Rusia, după o condamnare de 12 ani de închisoare), iar acesta le-a asigurat legătura cu Aleksander Bortnikov, directorul Serviciului Rus de Securitate (n.r. - FSB, fostul KGB).
Scopul întâlnirilor a fost ca reprezentanții Comandamentului Vlad Țepeș să-și asigure sprijin de la cel mai înalt nivel al serviciilor secrete rusești.
Cei doi români se află în prezent în arest preventiv pentru trădare, în timp ce alți reprezentanți ai Comandamentului „Vlad Țepeș” sunt plasați sub control judiciar. Gruparea din care făceau parte își stabilise ca obiective principale „ieșirea României din NATO, declararea neutralității şi încheierea unui tratat strategic cu Federația Rusă”.
Iată cum a relatat Adrian Robertin Dinu „excursia” lui la Moscova alături de Marius Semeniuc: „Eu 9 zile am fost din nou student, la 54 de ani, și am fost student în sensul că am stat aproape 12-14 ore pe zi, zi de zi, 9 zile și am învățat, am scris, am luat notițe”.
Din referatul procurorilor DIICOT reiese că Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc au fost „prelucrați” la Moscova de Petro Ghetsko, care i-a asigurat că Rusia e interesată să susțină grupări precum „Comandamentul Vlad Țepeș”, care sunt dispuse să „facă ordine”.
Petro Ghetsko îi pune în temă și cu privire la parcursul ierarhic al discuțiilor pe care le poartă cu Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc: tot ce spun va fi transmis „mai sus”, sub formă de raport, către directorul FSB Aleksander Bortnikov.
Pe baza rapoartelor, șeful FSB va emite ordine, iar acelea vor constitui direcția de acțiune pentru cei doi români: „Ordinul este baza sistemului”, le comunică Ghetsko.
În convorbirile interceptate de pe canalul Telegram apare și numele lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, susținut inclusiv de cei din „Comandamentul Vlad Țepeș”.
Agentul rus se referă la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 ca la „o lovitură de stat” - sintagmă folosită în România și de două televiziuni și câteva site-uri de știri care îl susțin în continuare pe Călin Georgescu.
Despre alegerile din luna mai 2025, Petro Ghetsko spune că, de data aceasta, Rusia va „afișa steagul României”, după ce opinia publică s-a prins că Moscova se implică în procesul electoral.
Iată ce scriu procurorii despre legăturile lui Marius Semeniuc și Adrian Robertin Dinu cu agentul rus:
Anchetatorii rețin că în data de 14 ianuarie 2025, în contextul pregătirii lui Dinu Adrian Robertin și Semeniuc Marius pentru obținerea vizei de călătorie în Federația Rusă, cel din urmă îl întreabă pe Petro Ghetsko ce scop să completeze la motivul călătoriei, acesta îi precizează: „turismul este optim”.
De asemenea îl sfătuiește pe Semeniuc să aleagă Hotelul Beta pentru perioada șederii în Rusia.
Tot în cadrul discuțiilor purtate între Marius Semeniuc și Petro Ghetsko, cel din urmă i-a comunicat că ei deja au „instalat România în contextul corect”.
„În data de 06.02.2025, Semeniuc Marius îi transmite lui Petro Ghetsko «Comunicatul domnului Adrian Robertin Dinu de la Comandamentul Vlad Țepeș către comandamentul NATO și reprezentanții NATO din România» pentru a-i cere părerea, cu mențiunea: «Ți-am retransmis nu pentru publicare. Ci ca să evaluezi și să corectezi unde e nevoie».
În data de 19.02.2025, are loc următoarea discuție între Semeniuc Marius și Petro Ghetsko:
Semeniuc: Am văzut luarea de cuvânt… De ce lui Bortnikov (directorul FSB - n.r.)? Și de ce așa?
Ghetsko: El rezolvă această problemă. În toate sensurile.
Semeniuc: Voi (tu și Igor Gheorghievici) doar ziceați că aveți intrare directă la Bortnikov… De ce ieșiți așa?
Ghetsko: Există noțiunea de raport, iar ca răspuns - ordin. Să prezinți raportul.
Semeniuc: Adică urmează un ordin?
Ghetsko: Da. Aceasta este baza sistemului”, se arată în documentul citat.
La un moment dat, în discuțiile dintre Marius Semeniuc și Petro Ghetsko apare subiectul susținerii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din mai 2025.
Agentul rus spunea, la întâlnirea din februarie, că nu vede „încă” o alternativă intereselor Federației Ruse pentru Călin Georgescu, deoarece acesta nu „s-a manifestat”.
Cu toate acestea, Peter Ghetsko l-a asigurat pe Marius Semeniuc că în luna mai „o să pornească agitație”.
Marius Semeniuc l-a prevenit atunci pe agentul rus că presa din România vorbește deja de implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale, însă Getsko l-a liniștit, spunându-i că, de data asta, ei vor „afișa steagul României”, deoarece știu că sunt priviți:
„În data de 24.02.2025 Semeniuc Marius se interesează dacă există vreun răspuns de la Bortnikov, iar Petro Ghetsko îi răspunde: «Încă nu. Nu mai devreme de două săptămâni».
În data de 26.02.2025, Semeniuc Marius poartă următoarea discuție cu Petro Ghetsko:
Semeniuc: În direcția lui Georgescu vezi alternativă?
Ghetsko: Încă nu.
Semeniuc: De ce încă (nu - n.r.)?
Ghetsko: Încă nu s-au manifestat.
Semeniuc: Vezi oportună preluarea mișcării din partea noastră? Sau e deja a noastră…
Ghetsko: În mai o să pornească agitație.
Semeniuc: Mass-media vuiesc referitor la urme rusești…
Ghetsko: Noi o să afișăm steagul României. Suntem priviți”, se mai arată în referatul DIICOT.
Comandamentul „Vlad Țepeș” a început să „scârțâie” în momentul în care în interiorul organizației au început lupte pentru putere între cei doi „școliți” la Moscova (Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc) și ceilalți 12 membri „de marcă” ai grupării:
Lupu Raul Mihai: Io cred că Dinu cu Mateescu sunt înțeleși, ăsta e un joc de filtrare…
Șofran Radu Pompiliu: Ți-am spus și azi acolo! Te rog!
Lupu Raul Mihai: …a noastră! Iar în esență ăștia doi sunt pe mână cu Călin Georgescu și la final o să fie o acțiune, noi o să apărem ca bomboana pe colivă, băieții care, militarii ăia duri care fac, dreg și nu știu ce, și care îl apără pe Călin Georgescu! Pentru că mie, astăzi, îmi dă așa!
După ce se vorbește în ambasadă o să-ți spun, să-ți dau un răspuns sută la sută clar! Da? Iar eu, etapa viitoare… marțea viitoare nu, da marțea cealaltă, peste două săptămâni, o să propun să-l dau afară pă Dinu! Io o să propun să-l dau afară pe Dinu!
Lupu Raul Mihail: Deci o să ai o mare surpriză! Și ascultă-mă și pe mine acuma!
Șofran Radu Pompiliu: Deci îî… fii atent, ascu..!
Lupu Raul Mihail: Dinu este pă aceeași mână cu Mateescu și acuma filtrează pe cei doișpe!
În documentul citat, procurorii DIICOT rețin următoarea situație de fapt:
Pe data de 6 martie 2025, Curtea de Apel București i-a arestat preventiv pe Adrian Robertin Dinu și pe Marius Semeniuc.
În schimb, prin aceeași hotărâre Raul Mihail Lupu, Cristian Georgică Atitiene, Radu Pompiliu Șofran și Ștefan Mateescu au fost plasați sub control judiciar.
Hotărârea a fost atacată de inculpați la Înalta Curte, iar instanța urmează să stabilească o dată pentru judecarea contestației.
DeDaia 14.03.2025, 10:08
Si când îi aud că vor democrație. Pai ei vor democrație până să fie aleși. După? Teroare și dictatura rusească.
ankadumitriu 14.03.2025, 10:28
Actiunile comandamentului "Vlad Tepes"au fost deja preluate de POT si AUR.Trebuie eradicati urgent.
gri57 14.03.2025, 11:34
Ani de zile astia au colcait linistiti fara sa fie deranjati de nimeni de serviciile lui peste prajit , la comemorarile de legionari saluta mulțimea cu salutul nazist si jandarmii " asigura siguranta manifestațiilor " , 30% din pensionarii la vartsa de 45 de ani din servicii si armata sunt nostalgici comuniști / fascisti , toti imbecilii ăștia vor fi achitați sau vor lua cu " suspendare " ca doar Lia Savonea le are cu " ras tuns si frezat " ca la Hexifarma . 6 servicii secrete care freacă menta așteptând pensia la varsta de 45 de ani si jucând Solitaire
nobody 14.03.2025, 12:20
Deci, ca sa inteleg si eu, existau vreo 10000 de indivizi (simpatizanti) care, cu ajutorul rusilor, voiau sa dea jos ciolacii de la putere. Vajnicii nostrii secur--- pardon, sri-sti s-au prins de figura si i-au devoalat pentru mandria wokistilor care, acum pot spune fericiti "ati vazut ce erau sa ne faca extremistii?" Cu toate astea nu am inteles cum trebuiau s-o faca. Ciocaneau la victoria si intrebau daca e ciolacul prin zona, il rapeau si-l trimeteau pachet la rusi? Ii gaseau camionul ciordit a lui bolojan si-l obligau sa demisioneze? Aici e o nebuloasa totala. Cred ca scenariul era ca totul sa fie pus in carca lui CG, dar a dat rau cu virgula. Cu exceptia catorva agitatori platiti, n-a iesit nicio razmerita. Nici macar atunci cand cecere-ul a dat orbeste cu barda, taindu-si definitiv craca de sub picioare. Ma gandesc ca poate vor incerca cu Simion sau cu Gavrila vreo lipeala... dar nu prea mai este timp din pacate. Tik Tok, Tik Tok...
FreeWokeNoReligion 14.03.2025, 12:52
Ce au păzit serviciile noastre până acum ??? mulți trădători din grupul Țepeș au avut legături cu sistemul de forță , cu SIE sau SRI ??? Cu vechea securitate ??? Ce puțin SIE a fost constant ținut la umbra, în zona gri, fără niciun control și mai mult, împănat cu pile politice de la PSDNL iar în ultimii 25 de ani a fost curățat de profesioniști și de persoanele corecte , cu orientare euro atlantică , considerate incomode , incoruptibile , care și făceau datoria față de țara . Asta se știe , numai dacă vezi cine a condus din partea partidelor și securității aceste servicii. Săftoiu, Harnagea , Măgureanu , Fulga, , Predoiu , Vlase lol , ori oameni ai securității ca poliție politică , ori pile de partid corupte fără nicio pregătire și cu doctorate false .