Nelu Tătaru, ministrul sănătăţii, susţine că la acest moment nu este cazul să transferăm bolnavii COVID în străinătate. Ministrul sănătăţii precizează că situaţia de la noi încă poate fi gestionată, informează Ştirile PRO TV.
La o zi după ce șase bolnavi de COVID-19 ar fi murit după ce nu au mai avut loc la Terapie Intensivă la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, ministrul sănătăţii spune că deocamdată nu este cazul să transferăm bolnavii de COVID în străinătate.
Nelu Tătaru declară că atunci când va fi nevoie, asemenea transferuri în străinătate ale pacienţilor de la noi vor fi gestionate centralizat la nivel european, potrivit Ştirile PRO TV.
La nivelul Comisiei Europene se fac aceste transferuri, cum avem comandamentul pentru vaccin, cum avem eu ştiu, comandamentul pentru medicamente, remdesivir. Există şi acest comandament. Este un comandament care va face o gestionare a acestor cazuri, dar în acest moment nu este cazul la noi.Nelu Tătaru:
“Noi am evaluat la nivelul fiecărui spital potenţialul de extensie a paturilor de terapie intensivă o dată, ca şi dotare, a doua oară, ca şi personal, şi avem şi evaluarea lor la nivel de judeţ şi la nivel de regiune. Avem acele paturi care sunt operaţionale în acest moment sau operaționabile în 7-14 zile în măsura în care va fi nevoie”, a mai spus ministrul sănătăţii.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că bolnavii COVID în stare gravă ar putea fi transferaţi în străinătate, iar astăzi a precizat că speră să nu ajungem acolo.
“E prematur să vă dau acum detalii despre aceste contacte. Ele vor fi cunoscute când Ministerul Sănătăţii finalizează demersurile. Însă peste tot această pandemie accelerează şi locurile devin foarte puţine până şi în statele în care lumea a crezut că sistemul sanitar face faţă. De-aia am spus, sper să nu ajungem acolo”, a spus președintele.