Nelu Tătaru a declarat, la Realitatea Plus, că se poate ajunge la numărul de 2.500 de infectări pe zi în toamnă, dacă nu vor exista instrumente de intervenție privind carantinarea și izolarea persoanelor testate pozitiv.

El a mai spus că în acest moment, România a reușit să stabilizeze efectul celor 5.000 de pacienți testați pozitiv și care au fost lăsați liberi între 2 iulie și 21 iulie, timp de trei săptămâni, în urma unei decizii CCR, în urma căreia carantinarea și izolarea n-au mai fost posibile pe baza ordinului de ministru, fiind necesară adoptarea unei legi în Parlament.

Dacă mai intervine o dată Avocatul Poporului la CCR și nu putem folosi niciun element care e obligatoriu într-o boală transmisibilă, izolarea, carantinarea, nu avem controlul transmiterii comunitare. Am avut de pe 2 iulie până pe 21 iulie trei săptămâni în care 5.000 de pacienți pozitivi au fost liberi.

Nelu Tătaru:

Ministrul sănătății a adăugat că el a văzut că numărul de cazuri care a crescut agresiv, dar că în acest moment, „reușim să stabilizăm efectele celor 5.000 de pacienți, iar dacă nu există nicio pârghie, se poate ajunge și la 2.500 de cazuri”.

El a mai spus că au fost suplimentate paturile de la terapie intensivă, numărul acestora ajungând în prezent la peste 1.000.

Capacitate este, dar nu trebuie forțată această capacitate.

Ministrul sănătății:
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.