Neuralink a realizat primul implant cerebral. Elon Musk: Rezultatele arată o activitate neuronală promiţătoare

 6 comentarii
Arhiva foto

Miliardarul american Elon Musk a anunţat, luni, că start-upul Neuralink, al cărui co-fondator este, a realizat duminică primul său implant cerebral la un pacient, operaţie care a fost deja efectuată de mai multe ori de alte companii şi cercetători, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Primele rezultate arată o activitate neuronală promiţătoare", a scris Elon Musk pe X, despre implantul cipului la pacientul uman, care se recuperează bine.

Acest implant, de mărimea unei monede, a fost deja plasat în creierul unui macac, care a reuşit să joace jocul video „Pong" fără controler sau tastatură.

Fondat în 2016 și situat în Fremont (California), o suburbie a oraşului San Francisco, Neuralink a primit undă verde din partea Agenţiei Americane de Reglementare a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (FDA), în luna mai.

The first human received an implant from @Neuralink yesterday and is recovering well.

Initial results show promising neuron spike detection.— Elon Musk (@elonmusk) January 29, 2024 

Neuralink este departe de a fi prima companie care a realizat un implant cerebral, numit şi interfaţă creier-maşină (IMC), asupra unei fiinţe umane.

În luna septembrie, compania olandeză Onward a anunţat că testează cuplarea unui implant cerebral cu un altul care stimulează măduva spinării cu scopul de a permite unui pacient tetraplegic să îşi recapete mobilitatea.

De asemenea, încă din 2019, cercetătorii de la institutul Grenoble Clinatec au prezentat un implant care, odată instalat, permite unei persoane tetraplegice să anime un exoschelet şi să îşi mişte braţele sau să se mişte.

Neuralink a obţinut recent aproximativ 323 de milioane de dolari de la investitori în două tranşe, în august şi noiembrie

Compania spune că doreşte, de asemenea, să îi ajute pe pacienţii paralizaţi să meargă din nou, dar şi să redea vederea orbilor şi chiar să vindece boli psihiatrice precum depresia.

În plus, Elon Musk îşi propune să ofere implantul său tuturor, pentru a permite o mai bună comunicare cu computerele şi pentru a controla, potrivit acestuia, „riscul pentru civilizaţia noastră" reprezentat de inteligenţa artificială.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    durban22 30.01.2024, 11:26

    Aceste implanturi cerebrale ,au si ele un rol benefic pentru umanitate daca sant folosite in scop pur medical !!.

  • Avatar comentarii

    ionels 30.01.2024, 13:23

    O sa fie un esec si treaba asta.

  • Avatar comentarii

    Alex.59 30.01.2024, 15:35

    Păi ce, gata...a început "androidizarea" oamenilor...??? ????

  • Avatar comentarii

    mica 30.01.2024, 17:56

    O să ajungem curând să fim jumătate om, jumătate robot.

  • Avatar comentarii

    bituca 31.01.2024, 08:15

    Sa ne facem roboti cA SA DEVENIM MAI INTELIGENTI.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
23:14
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
23:09
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
22:38
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală