Cu privire la introducerea obligativății certificatului verde la locul de muncă, deputatul PSD a declarat că se ia în considerare introducerea unei perioade de grație de două luni în care statul va deconta testele pe care vor fi obligați să le facă angajații nevaccinați.

„Testarea pe banii statului timp de două luni e o soluție pe o perioadă limitată, pentru că noi ne-am pomenit în vârful pandemiei, cu o presiune mare pe populație și pe spitale. Dar nu putem permite testarea pe banii statului pe termen nedefinit. Vaccinarea e singura soluție, pentru că vrem să evităm un val 5. De 18 luni suntem în stare de alertă, toate măsurile trebuie foarte bine definite”, a precizat Alexandru Rafila.

Deputatul a subliniat că „nu s-a stabilit numărul de teste” pe care le va deconta statul pentru fiecare angajat, afirmând doar că „niciun țără nu permită testarea pe termen nedefinit și cu o frecvență nedefinită”. Întrebat de Libertatea dacă măsura se va aplica și angajaților de la stat și celor din mediul privat, Rafila a precizat că „nu e stabilit, sunt discuții pentru amendamente”

Cât privește banii de la buget necesari pentru decontarea acestor teste, Nelu Tătaru a replicat că a cerut o evaluare în acest sens de la Ministerul de Finanțe.

96 de medici fac scut în jurul doctoriței acuzate că a primit mită de la zeci de pacienți: Au fost gesturi mici de recunoștință, nu șpagă! Ce le-au răspuns judecătorii
Recomandări
96 de medici fac scut în jurul doctoriței acuzate că a primit mită de la zeci de pacienți: Au fost gesturi mici de recunoștință, nu șpagă! Ce le-au răspuns judecătorii

Legea privind introducerea certificatului verde a picat la votul din Senat, dar decizia finală va aparține Camerei Deputaților. Senatorii PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege la Senat.

Consens PNL-PSD în gestionarea pandemiei

Cele două delegații au ajuns la o înțelegere și pe măsurile principalele pe care le au în vedere pentru a putea gestiona situația pandemică.

„Am discutat despre câteva măsuri pentru controlul imediat al pandemiei, ceea ce înseamnă: acces extins la testare, am şi estimat că putem să înfiinţăm probabil mult peste 1.000 de centre unde să se poată face testarea, problema este legată şi de accesul la aceste teste; este vorba de acordarea asistenţei medicale ambulatorii şi să pregătim un eventual val 5, încât pacienţii să poată să se adreseze cât mai aproape de casă serviciilor medicale şi să beneficieze de investigaţii; accesul în ambulatoriu la terapie antivirală şi, evident, stimularea producţiei interne de astfel de produse”, a declarat deputatul PSD Alexandru Rafila.

El a subliniat că, pentru moment, s-au stabilit liniile principale de acțiune, urmând ca modul în care vor fi implementate să fie decis ulterior.

„Am discutat despre principii, nu putem discuta despre o tehnică atunci când discutăm despre programul de guvernare. Vreți acum să vă spun punctual ce vom face, când noi am discutat despre programul de guvernare. Există consens, nu am avut divergențe majore, sunt convins că zilele următoare vom definitiva programul”, a spus Rafila.

Afacerea „ciocurile de rață”. În cazurile de corupție ale foștilor săi absolvenți, Serviciul Român de Informații nu găsește informațiile nici când sunt publicate în Monitorul Oficial
Recomandări
Afacerea „ciocurile de rață”. În cazurile de corupție ale foștilor săi absolvenți, Serviciul Român de Informații nu găsește informațiile nici când sunt publicate în Monitorul Oficial

La ce nu au căzut de acord cele două formațiuni politice

Dacă pe capitolul Sănătate cele două formațiuni au ajuns ușor la un consens, discuțiile de miercuri pe alte capitole s-au lovit de dezacorduri importante. Președintele PNL Florin Cîțu a declarat, referitor la impozitarea marilor averi propusă de PSD, că liberalii nu sunt de acord.

De asemenea, PSD a propus majorări de salarii, pensii și alocații, dar liberalii au avertizat că impactul bugetar este foarte mare și nu sunt bani în prezent.

Principalul blocaj al negocierilor este însă unul de ordin politic pentru că și PNL și PSD vor să desemneze următorul premier.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Sandra s-a despărțit de el, printr-un SMS, apoi a început o relație cu Adrian Mutu. „Ce ai face dacă Mutu ți-ar ieși în față la vânătoare?” Fără să ezite, fostul jucător a răspuns
GSP.RO
Sandra s-a despărțit de el, printr-un SMS, apoi a început o relație cu Adrian Mutu. „Ce ai face dacă Mutu ți-ar ieși în față la vânătoare?” Fără să ezite, fostul jucător a răspuns
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Playtech.ro
Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Îl mai ții minte pe Pistruiatul? Uite cum arată copilul-minune al anilor '70
Viva.ro
Îl mai ții minte pe Pistruiatul? Uite cum arată copilul-minune al anilor '70
Locul din România în care casele costă 10.000 de lei. Primarul vrea să atragă tinerii aici
Observatornews.ro
Locul din România în care casele costă 10.000 de lei. Primarul vrea să atragă tinerii aici
Zeci de medici au făcut scut în jurul șefei de la oncologie care cerea mită de la pacienții cu cancer
Știrileprotv.ro
Zeci de medici au făcut scut în jurul șefei de la oncologie care cerea mită de la pacienții cu cancer
Doliu în lumea presei. A murit jurnalista Rodica Mitu, în vârstă de doar 32 de ani
FANATIK.RO
Doliu în lumea presei. A murit jurnalista Rodica Mitu, în vârstă de doar 32 de ani
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată