O navă spital a ajuns luni la New York, în vreme ce oficialii au amenajat în Central Park corturi pentru primirea bolnavilor, în condițiile în care centrele medicale ale metropolei sunt copleșite de numărul mare de pacienți, potrivit The Guardian.

Ultimele date arată că 67.325 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în întregul stat, în vreme ce 1.342 au murit, cei mai mulți în chiar marele oraș de pe coasta de est a SUA.

Dar guvernatorul Andrew Cuomo, care a devenit o voce puternică în lupta împotriva epidemiei, în contrast cu Donald Trump, a avertizat SUA că situația de la New York va deveni realitate în scurt timp în întreaga țară.

Nu mă interesează dacă locuiești în Kansas. Nu mă interesează dacă locuiești în Texas. Niciun american nu este imun. Ce se întâmplă la New York nu este o anomalie.

Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York:

Guvernatorul l-a atacat direct și pe Donald Trump, care a spus în mai multe rânduri că autoritățile statului exagerează cu cererile pentru echipamente medicale.

”Oamenii de știință, profesioniștii din guvern trebuie să reziste, să îl privească pe președinte în ochi și să îi spună că acesta nu este un exercițiu politic. Nu este vorba despre optică aici. Vine tsunami-ul”, a avertizat Cuomo la MSNBC.

New York-ul este în mare parte în carantină de mai multe zile. Școlile au fost închise iar angajații neesențiali lucrează de acasă.

Guvernatorul a declarat că statul are nevoie de 140.000 de paturi de spital pentru a face față pandemiei, mult peste cele 53.000 de paturi de care beneficiază acum.

Nava spital cu 1.000 de paturi oferă un scurt respiro. ”Mesajul meu pentru președinte este mulțumesc și avem nevoie de mai mult ajutor”, a spus primarul orașului, Bill de Blasio.

Cuomo a mai spus că întregul stat are nevoie de 30.000 de ventilatoare la apogeul crizei, primarul New York-ului estimând că doar metropola are nevoie de 15.000.

Dar Trump a declarat săptămâna trecută că nu crede că spitalele au nevoie de așa de multe ventilatoare. ”Te duci în spitalele mari și vezi că au două ventilatoare. Iar acum, dintr-o dată spun: ”Putem să comandăm 30.000 de ventilatoare?”, s-a plâns președintele.

Tensiunea dintre cei doi a crescut după ce Trump a sugerat că New York-ul nu distribuie echipamentul pe care îl are deja.

”Ar fi o greșeală imensă să ne pregătim doar pentru azi. De aceea suntem în situația asta. Am fost în urma virusului din prima zi”, a spus Cuomo, care a adăugat că sfatul președintelui ”sfidează orice idee de planificare”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.