Niciunul din cele trei spitale din județul Vaslui nu are autorizație de securitate la incendiu, situație care persistă de ani de zile, în pofida sancțiunilor date în mod repetat de către pompieri. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situație de Urgență Vaslui susțin că aceste unități sanitare au în continuare ”multe probleme”, cum ar fi lățimea căilor de acces, lipsa ușilor antifoc și instalații electrice neconforme.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui a atras atenția, marți, că niciun spital din trei municipii ale județului Vaslui nu este autorizat de către instituția în cauză pentru funcționare.
Astfel, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui, Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad și Spitalul Municipal ”Dimitrie Castrioan” Huși nu dețin autorizații de securitate la incendiu, deși conducerile acestor unități au fost avertizate și sancționate în repetate rânduri.
Pe lângă amenzile de 5.000 de lei date de către inspectorii ISU în 2016, cele trei unități sanitare au primit avertismente atât anul trecut, cât și în prima parte a acestui an. Nu a scăpat de sancțiuni nici măcar Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unitate pentru care s-au cheltuit peste 15 milioane de euro, fonduri europene, în vederea reabilitării și modernizării clădirii.
”La Spitalul Județean de Urgență Vaslui sunt multe probleme, cum ar fi lățimea căilor de acces, lipsa ușilor antifoc sau instalații electrice neconforme. Toate aceste deficiențe pot fi reparabile sau compensate. Dacă se vrea să se intre în normalitate, nu există ”nu se poate”. Inspectoratul pentru Situații de Urgență are disponibilitate de a oferi asistență tehnică de specialitate tuturor celor interesați”, a declarat, marți, prim-adjunctul șefului ISU Vaslui, Niculae Tătaru.
Reprezentanții ISU Vaslui susțin că, în urma fiecărui control, pe lângă sancțiuni, conducerile spitalelor au fost avertizate să intre în legalitate. Ultima atenționare în acest sens pentru SJU Vaslui, de exemplu, a fost în luna februarie a acestui an.