Candidatul PNL la preşedinția României, Nicolae Ciucă, a prezentat sâmbătă, 26 octombrie, în biroul său de la Senat, transformările dorite pentru București. Printre altele, el vrea mutarea Guvernului lângă Parlament și a tuturor ministerelor într-un nou cartier administrativ. Lângă Ciucă a fost și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Cuprins:
Ciucă a prezentat viziunea sa pentru București, adică marile proiecte publice pentru următorii 10 ani, proiect comun cu Nicușor Dan.
În primul rând, Ciucă vrea mutarea Guvernului României în Casa Științei (Casa Academiei), care este acum sediul Academiei Române din fața Senatului.
Clădirea, mai puțin cunoscută și nefinalizată complet după 35 de ani de la Revoluție, se află în vechiul cartier Uranus, ale cărui străzi au fost demolate aproape în integralitate în perioada 1982-1984, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, pentru a face loc celebrei construcții Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului.
Guvernul oricum urmează să își mute activitatea anul viitor într-o zonă din interiorul Parlamentului, pentru că Palatul Victoria, care este monument istoric, va intra într-un proces de reabilitare și modernizare.
„Avem nevoie de acest angajament care să fie asumat de către cel mai înalt for politic al ţării, de către instituţia prezidenţială, de Guvern şi de Primăria Capitalei. Bucureştiul este, practic, inima economiei româneşti. Este o viziune care schimbă cu adevărat faţa Bucureştiului şi îi redă şi identitatea istorică, dar şi statutul de capitală europeană”, a afirmat președintele Senatului și a PNL, Nicolae Ciucă, la evenimentul de prezentare a viziunii sale, în biroul său de la Senat.
Fostul premier a adăugat că, după construirea Cartierului Justiţiei, „în interiorul acestui ansamblu de clădiri va putea fi realizată o piaţă, un spaţiu public, o agora civică”, deoarece spațiul este unul generos.
Ciucă mai vrea și demolarea zidurilor din jurul Palatului Parlamentului. „Este un proiect pe care ni-l asumăm ca aceste ziduri să dispară şi să se rupă această barieră între cetăţeni şi Parlament pe de o parte. De cealaltă parte, este vorba de deschiderea care se oferă pentru realizarea tuturor acestor obiective, în mod deosebit cel prin care se leagă parcul Izvor şi de creează parcul Arsenalului”, a mai spus al doilea om în stat, aflat lângă primarul Nicușor Dan.
Întrebat dacă a făcut o analiză privind costurile, Nicolae Ciucă a afirmat că nu, și că acest lucru se va face mai târziu.
Șeful Senatului a adăugat că, dacă va deveni preşedinte, îşi va asuma patronajul acestui proiect.
Primarul general, Nicuşor Dan, a definit proiectul lui Nicolae Ciucă drept unul „şi foarte coerent, şi foarte curajos”.
„Dacă ne ducem în orașele occidentale, chiar în marile orașe din Transilvania, o să vedem un mare spațiu public în centrul orașului, pe care Bucureștiul nu îl are la dimensiunea pe care ar trebui să o aibă. Bineînțeles, avem Piața Universității, avem zona de la fântâni [...], dar ele nu au valența de mare spațiu public, mare spațiu de întâlnire pentru bucureșteni și există foarte puține terenuri care să aibă vocația asta”, a explicat edilul.
Acesta a mai spus că amplasarea Cartierului Justiției în zona Pieței Unirii, așa cum se dorește acum, „ar însemna să stricăm un spațiu care are o valență unică, e foarte greu să găsim altul care să îndeplinească această funcție”.
Nicușor Dan a precizat că va rămâne independent politic, măcar pentru următorii trei ani de mandat, fiindcă are nevoie realizarea unei majorităţi în Consiliul General al Capitalei pentru proiectele sale.
NECULAI52 26.10.2024, 16:39
Da, un muzeu, Antipa 2, unde să fie expuși caricaturile de politicieni!
nasty1 26.10.2024, 17:15
Ce nerusinati sunt mafiotii de la PNL! Acum cateva luni, in campania electorala pentru primaria Bucuresti, Burduja, Ciuca, Rares Bogdan etc il injurau pe Nicusor Dan (sustinut de USR), iar acum se gudura pe langa el...
Balcan20_brs. 26.10.2024, 17:58
Daca tot vrea sa mute sediul guvernului , din palatul Victoria , de ce sa nu mute aici sediul central al primariei capitalei , care imparte cladirea cu sediul prefecturi capitalei. Si nu muzeu , pentru ca muzee avem destule . Nu sa facem tata tara un muzeu.
popescu_petre007 26.10.2024, 20:11
Aceste personaje cred ca sunt bune de internat la Obregia !
m1a2r3i4a1n5a6 28.10.2024, 15:05
O fi văzut Ciucă o aulă în viața lui? Iși dă el oare seama ce spațiu este necesar pentru a construi o aulă ? incape o aulă într-un birou ? Credeam că numai Ciolacu e rupt de realitate., dar Ciucă se crede un geniu al arhitecturii urbanistice. De unde îi scoateți, domnule Stănescu, și voi, cei de la PNL ? Cu ce v-au greșit românii, bucureștenii ? Si în PSD , și în PNL sunt o mulțime de persoane, femei și bărbați, cu studii. cu pregătire profesională temeinică și serioasă, care cunosc bine realitățile din România și de la fața locului. Ce câștigă cei care i-au propus pentru funcțiile respective? Este alegerea acestora drept candidați la demnitatea de președinte al României un îndemn pentru tineri să învețe ? M.Grancea