ICCJ a decis ca Bădălău, aflat în arest preventiv pentru dare de mită şi trafic de influenţă, să rămână în arest preventiv până la data de 27 decembrie 2022.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Bădălău Niculae împotriva încheierii din data de 28 noiembrie 2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală. Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, arată decizia pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu a ICCJ.

Pe de altă parte, instanţa supremă a admis contestaţia DNA şi a dispus arest preventiv faţă de o complice a lui Bădălău, Elena Matache, care anterior fusese plasată în arest la domiciliu.

Fost ministru al economiei, Niculae Bădălău a fost arestat pe 28 noiembrie, pentru 30 de zile, de Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit DNA, Bădălău este acuzat că i-ar fi dat mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu, în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.

Bădălău era vicepreședinte al Curții de Conturi, iar în urma acuzațiilor și a arestării preventive, Parlamentul a decis pe 5 decembrie să-l revoce din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi din cea de vicepreşedinte al autorităţii de audit.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
GSP.RO
Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (2)

User șters   •   08.12.2022, 21:13

Întoarcerea se face și înainte, române "verde"?

ivryernest   •   08.12.2022, 19:49

Vai, câtă cruzime ! Să facă omu' Crăciunul în pușcărie ! Dar poate îi dă drumul acasă o țâră, dacă promite că se întoarce înapoi...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Playtech.ro
Porecla pe care indienii i-au dat-o Iuliei Vântur! Abia acum s-a aflat ce cred despre iubita lui Salman Khan
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Viva.ro
Îl recunoști? Oamenii treceau pe lângă el în aeroport, fără să aibă habar că este chiar unul dintre cei mai importanți bărbați din România
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
Observatornews.ro
Cartierul în care se trăieşte mai rău ca la ţară. Au dat bani grei să se mute aici, dar au ajuns să-şi blesteme zilele: "Aţi venit să ne salvaţi?"
O DJ-iță s-a împușcat din greșeală în față cu un tun de confetti. Cum s-a întâmplat și cum arată după incident | VIDEO
Știrileprotv.ro
O DJ-iță s-a împușcat din greșeală în față cu un tun de confetti. Cum s-a întâmplat și cum arată după incident | VIDEO
Milioane de români vor fi afectați. Orange și-a anunțat deja clienții. Se pregătește Vodafone
FANATIK.RO
Milioane de români vor fi afectați. Orange și-a anunțat deja clienții. Se pregătește Vodafone
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 29 ianuarie 2023. Peștii ajung la o concluzie nu tocmai plăcută, după analiza unor evenimente și decizii ale unor apropiați
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află
PUBLICITATE
S-a lansat primul Centrul de Medicină a Stilului de Viață – Better Me. Cum te poate ajuta și unde se află