„Există probleme pe termen scurt și există o perspectivă îngrijorătoare pe termen mediu. Și în discuția care s-a purtat, legată de situația din Orientul Mijlociu, s-a discutat și de energie, dar s-a discutat mai mult de problema imediată și, în perspectivă, pentru că sunt semnalele acestea îngrijorătoare care vin de la Agenția Internațională pentru Energie și de la alți specialiști, a rămas că o să avem o discuție viitoare, urmând, evident, să vedem toate evenimentele pe termen mediu”, a spus Nicușor Dan într-o conferință de presă în Cipru.

Criza carburanților a fost unul dintre subiectele de pe agenda Consiliului European, dar șeful statului a susținut că „nu există riscuri pe termen scurt”, adică până vine toamna, privind anulări ale zborurilor avioanelor, mai ales în contextul în care urmează perioada concediilor de vară.

Întrebat dacă există un risc să vedem anulări de zboruri în perioada următoare, Nicușor Dan a răspuns: „După cum știți, am avut o întâlnire, cred că sunt două sau trei săptămâni de atunci, și cu prim-ministrul, și cu ministrul Transporturilor, și cu ministrul Energiei, și cu niște companii mari care operează pe piața din România. Nu există risc pe termen scurt, adică, de ordinul trei-patru luni de acum încolo, nu suntem afectați de ceva”.

Iranul a fost atacat de SUA și Israel acum două luni, iar Ali Khamenei a fost asasinat

Reamintim că Israelul a lansat pe 28 februarie un „atac preventiv” asupra capitalei Iranului, Teheran. La scurt timp, preşedintele SUA, Donald Trump, a precizat că și americanii sunt implicați: „Obiectivul nostru este să apărăm poporul american prin eliminarea amenințărilor iminente din partea regimului iranian, un grup malefic de oameni foarte duri și groaznici”. Totuși, NATO, ca alianță militară, nu a fost informată oficial despre un plan de atac al Iranului.

Pe 1 martie, presa de stat iraniană a confirmat că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, aflat la putere din 1989, a fost omorât ziua precedentă, după atacurile cu rachete care au vizat reședința prezidențială din Teheran.

Pe 8 martie, Iranul l-a numit la conducere pe fiul lui Ali Khamenei, Mojtaba Khamenei. Doar că informațiile despre starea lui sunt contradictorii. Din 8 martie și până acum, fiul lui Ali Khamenei nu a apărut în public, alimentând speculațiile că Mojtaba Khamenei a murit în atacurile din 28 februarie. Iranul neagă acest lucru și îi atribuie periodic declarații.

Iranul a amenințat România „politic și juridic”, iar Nicușor Dan a spus că nu ne amestecăm în războiul din Orientul Mijlociu

Pe 11 martie, Nicușor Dan a prezidat ședința CSAT în care s-a decis ca țara noastră va permite accesul avioanelor cisternă ale Statelor Unite pentru realimentare în zbor. Tot în CSAT s-a decis că România va permite SUA să folosească baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

După 5 zile, Iranul a amenințat România că va răspunde „politic și juridic” dacă va permite SUA să folosească bazele militare românești pentru atacuri contra Teheranului. O declarație similară a făcut și ambasadorul iranian la Sofia, Ali Reza Irvaș, câteva zile mai târziu.

În acest context, președintele Nicușor Dan a anunțat pe 20 martie că România se alătură altor 6 țări care cer ca Strâmtoarea Ormuz, blocată aproape în totalitate de Iran, să rămână liberă pentru navigație, dar a subliniat că țara noastră nu se va implica în războiul din Orientul Mijlociu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.