Pentru a rememora perioada petrecută la ”cârma” liftului mâzgălit de carioci al Lăptăriei lui Enache, localul de la etajul 4 al Teatrului Național frecventat de toata lumea bună a Capitalei, am invitat-o pe Tanti Lili să vadă cum arată astăzi, după câțiva ani de renovare, fostul său loc de muncă, dar și să își amintească perioada colorată a acelor vremuri boeme.
„Am fost angajata Lăptăriei din 1995 până în 2011, sunt 16 ani. Am rezistat foarte bine, eu nu am avut probleme. Toți îmi vorbeau frumos, mă pupau, mă îmbrățișau. Niciodată nu am fost jignită de un om băut. Eram jignită de puștani, că mă trăgeau de păr, asta era problema”, își amintește Tanti Lili, pe numele său din buletin Colea Bălașa.
Celebră pentru goblenurile sale, la care lucra de zor așteptând clienții ori urcând și coborând cu liftul ale cărui uși scârțâiau anevoios, tanti Lili mărturisește că era cel mai bun mod de a-și ocupa timpul și de a-și rotunji veniturile, care erau subțirele. „Și-acum mai fac goblenuri. Când mă întâlnesc cu lumea prin oraș mi se spune „doamna cu goblenul”, cum e „doamna cu cățelul”. A fost foarte frumos, cred că am făcut peste 1.000. Am dat și în afară, și în țară. Mult, mult am cusut”, își amintește cu nostalgie celebra liftieră din Lăptăria lui Enache.
Ea avea la început, în primii doi ani, un program de la 10 la 18, ulterior de la 18 până la 2, 3 noaptea, iar sâmbăta chiar până la 5 dimineața. Lumea boemă a Bucureștiului se aduna tot timpul în club, iar de liftul pe care îl conducea s-au folosit mai toate vedetele vremurilor respective, de la Johnny Răducanu și Iris la o mulțime de actori, cântăreți și artiști de toate felurile. O lume pestriță, din care Colea Bălașa își amintește cu drag de „nebunii frumoși ai Lăptăriei”: „A fost o viață foarte frumoasă cu Tudor Chirilă, cu Ovidiu Niculescu și gașca, pe vremea când erau studenți. Când intrau pe prima ușă a Lăptăriei ziceau „ce să-i cântăm lui tanti Lili?”, și-mi cântau „La Calul Bălan” și „Tudorițo, nene”. Eu de-atunci îi pun lui Tudor Chirilă „Tudorițo”. Cu Ovidiu mă mai întâlnesc prin oraș, mă îmbrățișează: „mai știi că ne-ai crescut?”, îmi zice. I-am crescut de mici, cum s-ar zice, și pe Ștefan Bănică… Iar Florin Chilian a fost un domn pentru mine, m-a respectat, un băiat de-l pun la rană!
Faima liftierei din Lăptărie a cucerit, așa cum era de așteptat, și Internetul. Există o pagină de Facebook care îi este dedicată și care are peste 4.000 de followeri: „Știu că am pagină de Facebook, pare-mi-se că mi-a făcut-o un băiat Bogdan, care lucra la 24 FUN. Râd colegii și acum că am mai multe like-uri decât formații d-astea cu concerte! Mă mai văd și prin filmul documentar „Dacia, dragostea mea”. Celebritatea ei a ajuns la cote suficient de mari cât să intre în folclorul online, apărând chiar și bancuri cu „liftiera de la Motoare”. „Tanti Lili poate să trântească o ușă rotativă”, sau „Tanti Lili a numărat până la etajul infinit. De două ori”.
Fără însă să țină cont de părerile pro sau contra, pentru că au fost și foști clienți supărați că nu i-a lăsat să urce la un moment dat, tanti Lili încă se gândește cu dor la perioada respectivă: „Mi-a plăcut, a fost o viață frumoasă. Îmi mai doresc viața aia, chiar dacă era grea. Nu era chiar așa ușor să stai atâtea ore în lift. N-aveam timp să mă plictisesc, că lucram și la goblen și mai vorbeam tot timpul și cu clienții. Mai fugeam și la concerte, dar foarte puțin, că trebuia să stau continuu acolo. Mai aveam și show-uri, când nu le dădeam voie, că nu mai era loc sus în sală, ziceau că eu sunt vinovata că nu îi las, dar eu primeam dispoziție și le spuneam că nu mai putem să urcăm, că nu mai sunt locuri! Nu și nu”, mai adaugă tanti Lili pentru Libertatea.
Mulți artiști a dus cu liftul, iar perioada aceea de până în 2011 mărturisește că i-a rămas în suflet și încă mai ține legătura și acum cu o parte dintre artiștii pe care i-a cunoscut. „Cu Adriana Trandafir vorbesc mereu la telefon, cu Cristi și Gabriela Iacob, care sunt jos pălăria, cu Ozana Barabancea, care de fapt și-a început cariera acolo, în Lăptărie. M-am mai întâlnit pe la biserică cu ea”, spune tanti Lili. Lumea boemă care a cunoscut-o nu știe însă că primul său salariu ar echivala în zilele noastre cu… 16 lei! Ulterior, după mai mulți ani, acesta a crescut până la minimum pe economie.
În zilele noastre, tanti Lili lucrează la o firmă de avocatură, unde este, în ciuda celor 59 de ani, „omul bun la toate”. Mai merge la biserică, se mai bucură când o recunoaște lumea pe stradă și o salută și promite să revină cât de curând în Teatrul Național, de data asta să vadă și niște spectacole.