Nouă persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii avionului cargo militar în sudul SUA, în statul Georgia. Toate cele nouă victime erau pasageri avionului care efectua ultimul său zbor înainte de a fi scos din uz după 50 de ani de activitate, citează Agerpres, presa internațională.
”Confirmăm că nouă persoane se aflau la bord - cinci membri ai echipajului şi patru pasageri”, a indicat un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale din Porto Rico, comandantul Paul Dahlen, precizând că toţi erau membri ai Gărzii naţionale din Porto Rico.
Imaginile transmise de presa americană de la locul accidentului arată cum avionul cade în picaj în spatele unui hangar, apoi explodează ca o minge de foc.
Alte imagini aeriene filmate arată avionul transformat în cenuşă, cu excepţia ampenajului.
Aparatul, un avion cargo de tipul C-130 ”Hercules”, care aparţinea Gărzii Naţionale din Porto Rico, s-a prăbuşit în jurul orei locale 11:30 (15:30 GMT) la puţin timp după decolare în apropiere de aeroportul internaţional Savannah Hilton Head.