Lansarea Novaia Gazeta Europe vine la nouă zile după ce redacția din Moscova și-a suspendat activitatea. Publicația, condusă de editorul Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost amenințată în repetate rânduri cu închiderea pentru că a relatat despre invazia Rusiei în Ucraina.
Redactorul-șef al Novaia Gazeta Europe, Kirill Martinov, a declarat că ziarul va fi independent față de Novaia Gazeta din Rusia, „atât din punct de vedere legal, cât și în exercitarea profesiei”. Redacția propriu-zisă va fi formată din angajați ai Novaia Gazeta care au ales să părăsească Rusia.
„Nimeni nu va lucra pentru Novaia Gazeta și Novaia Gazeta Europe în același timp”, a declarat joi Martinov, pentru The Moscow Times. „Vom avea propriul consiliu editorial și propriile linii directoare”, a precizat el.
Noul titlu va acoperi evenimentele din Rusia atât în limba rusă, cât și în engleză, în încercarea de a ajunge la publicul intern, dar și la cel internațional. Martinov, care se află în prezent la Riga, a declarat că publicația ia în considerare, de asemenea, lansarea unei ediții în limba letonă.
„Vrem să arătăm comunității locale că nu avem acest complex imperialist; nu ne așteptăm ca oamenii să vorbească rusă în locurile în care venim”, a explicat Martinov.
Deși Novaia Gazeta Europe se va lansa oficial săptămâna viitoare, canalul său de Telegram, contul de Instagram și cel de Twitter funcționează deja. Martinov spune că echipa de jurnaliști a încercat cât mai repede posibil să se instaleze, astfel încât să poată continua să acopere invazia Rusiei în Ucraina.
„Credem că cititorii noștri sunt oameni cărora le pasă de soarta Rusiei, de evenimentele actuale, de catastrofa la care asistăm acum”, a mai declarat acesta.
„Cred că trebuie să luptăm pentru vocea rusă care se opune războiului, atât în Europa, cât și la nivel global. Având în vedere că au trecut mai puțin de cinci luni între momentul primirii Premiului Nobel pentru Pace (de către editorul-șef Muratov – n.r.) și închiderea Novaia Gazeta, simt că trebuie să tragem niște învățăminte, să ridicăm miza și să creăm ceva global”, a explicat Martinov.
The Moscow Times notează că, momentan, nu este clar dacă Muratov a luat parte la crearea Novaia Gazeta Europe. „Nu putem dezvălui acest lucru din motive de siguranță”, a precizat Martinov.
Înființată în 1993, publicația rusă Novaia Gazeta acoperă de mult timp subiecte sensibile din punct de vedere politic, inclusiv războaiele cecene, corupția, atacul terorist de la Nord Ost și persecuția comunității LGBTQ+ din Rusia.
La finalul lunii martie, ziarul și-a suspendat activitatea după ce președintele Vladimir Putin a semnat o nouă lege care pedepsește cu până la 15 ani de închisoare răspândirea de „informații false” despre forțele armate ale Rusiei. Observatorii spun că legea vizează jurnaliștii care relatează în mod independent despre invazia în curs a Rusiei în Ucraina.
Dar Martinov spune că nu se teme de posibile persecuții.
„Vom stabili, bineînțeles, protocoale de siguranță pentru oamenii care lucrează pentru noi. Ei vor alege dacă vor să publice sub numele lor”, a afirmat Martinov. „Eu am ales. Evenimentele actuale sunt atât de oribile, încât este prea târziu pentru mine să mă tem de un dosar penal”, a mărturisit jurnalistul.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia