Moartea subită a actorului George Alexandru (58 de ani) a șocat toată lumea artiștilor, când s-a aflat că acesta s-a stins pe un pat de spital chiar înainte de a fi suspus unei intervenții chirugicale. Medicii de la Spitalul Fundeni l-au ținut sub observație, însă afecțiunea cronică de care suferea l-a răpus în doar câteva ore. Acest fapt tragic transformat de unii într-o moarte suspectă a fost lămurit de către soția actorului chiar în ziua înmormântării.
"Singura declarație pe care vreau s-o dau este referitoare la știrea apărută pe un anumit post de televiziune cum că a fost o moarte suspectă și cum că familia ar dori o anchetă. Complet neadevărat. Vreau să spun în mod oficial că am fost tot timpul în spital, lângă soțul meu, doctorii au dat dovadă de un devotament incredibil și un profesionalism desăvârșit", a explicat aceasta.
Decizie dureroasă
Astfel, după ce trupul neînsuflețit al actorului a fost depus la Teatrul Nottara, acolo unde era rezident, sicriul a fost dus în cimitirul Ghencea 3, unde urma să fie îngropat. Răvășiți de veste, o parte dintre colegii de scenă ai actorului au venit să-și ia adio de la el, inclusiv la capelă. Printre ei și Carmen Tănase și Mihai Constantin. La funeralii și-a făcut apariția inclusiv Monica Pop, cel mai cunoscut doctor oftalmolog din România, apropiată a familiei, care a fost tot timpul alături de soția îndurerată.
Pentru părinții artistului momentul a fost unul atât de sfâșietor, încât aceștia nu au putut vedea cum fiul lor este îngropat. După ce sicriul a fost scos din capelă aceștia au fost ținuți pe brațe de către apropiați și au ales să rămână într-o mașină până la terminarea ceremoniei de la groapă.
Fotografii: Vlad Chirea