Nu făcea curățenie, nu gătea și nu spăla, deci nu era o soție bună. Asta a fost logica unui senior bogat din Austria. Așa că a scos-o din testament, iar moștenirea de 1,8 milioane de euro a mers către asistenta sa și soțul ei, care l-au îngrijit în ultimii ani de viață. Văduva s-a opus acestui lucru în instanță, dar n-a avut câștig de cauză, relatează Heute.
Un bărbat din Tirol, decedat între timp, și-a lăsat casa și active în valoare totală de 1,8 milioan de euro asistentei sale și soțului ei, care au avut grijă de milionar în ultimii săi ani de viață.
În ciuda celor patru decenii de conviețuire, seniorul și-a schimbat testamentul și i-a numit pe cei doi ca moștenitori. Văduva, care s-a ales doar cu cota obligatorie impusă de lege, a contestat testamentul, argumentând că „asistenta nu ar fi trebuit să-și folosească poziția specială pentru câștig personal”.
Pentru a fi sigur că soția lui primește doar cota obligatorie, seniorul și-a înregistrat ultima dorință și printr-un mesaj pe video.
Prin urmare, Tribunalul Regional din Innsbruck și, ulterior, Curtea Supremă Austriaa au decis și împotriva văduvei: testamentul este valabil din punct de vedere juridic.
„Nu a fost o căsnicie bună. Soția nu a făcut curățenie, nu a gătit, nu a spălat. Nu a avut grijă de soțul ei, care avea nevoie de asistență permanență”, a declarat avocatul moștenitorilor, în instanță. De aceea, pensionarul milionar ar fi fost atât de recunoscător!
Foto cu caracter iliustrativ