Informațiile provin din REVISAL, registrul de evidență a salariaților, spune Alexandru. ”Acestea sunt, într-adevăr, semne încurajatoare şi le mulţumim tuturor celor care muncesc, au muncit în această perioadă, şi, iată, că revin în activitate şi numărul este încurajator”, a afirmat aceasta, la începutul ședinței de guvern de joi.

Ministrul a arătat că a terminat dezbaterile cu mediul economic și cu sindicatele cu privire la „clarificările legate de şomaj tehnic versus kurzarbeit”, iar în acest moment un proiect se află în analiza ministerelor avizatoare.

Va fi înghețat salariul minim?

Premierul Ludovic Orban a transmis ministrului muncii că trebuie începute și discuțiile pe salariul minim.

”Sunt păreri, pe de-o parte în favoarea unei îngheţări, dacă vreţi, sau păstrări a cuantumului salariului minim actual, dar, repet, nicio decizie nu e luată. Sindicatele, în mod evident, susţin un punct de vedere înspre creşterea salariului minim şi suntem acum în discuţii cu privire la aplicarea formulelor de noi”, a mai explicat ministrul muncii.

Citeşte şi:

Violeta Alexandru: ”Inspecţia Muncii este ruptă de societate şi de reacţiile pe care oamenii i le dau”

Ministrul muncii: “Pensiile vor crește. Nu e intenția noastră să înghețăm nimic”

„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
PARTENERI - GSP.RO
„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Playtech.ro
BOMBĂ! Câți bani primește Monica Gabor după divorțul de Mr. Pink. Surpriză colosală, nimeni nu se aștepta la asta
Mărturiile cutremurătoare ale singurilor supravieţuitori ai tragediei de pe Siret: "Îi vedeam pe toţi că se scufundă"
Observatornews.ro
Mărturiile cutremurătoare ale singurilor supravieţuitori ai tragediei de pe Siret: "Îi vedeam pe toţi că se scufundă"
Horoscop 3 august 2021. Taurii pot descoperi soluții pentru probleme cu care își bat capul de mai multe luni
HOROSCOP
Horoscop 3 august 2021. Taurii pot descoperi soluții pentru probleme cu care își bat capul de mai multe luni
Ce s-a aflat despre cei 5 tineri care s-au înecat în Siret. Claudiu, de 14 ani, a murit încercând să-și salveze prietenii
Știrileprotv.ro
Ce s-a aflat despre cei 5 tineri care s-au înecat în Siret. Claudiu, de 14 ani, a murit încercând să-și salveze prietenii
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
Telekomsport
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%