O tânără însărcinată, în vârstă de 17 ani, dintr-o comună ieşeană, a fost găsită moartă într-un lan de porumb, la o săptămână după ce a dispărut de acasă.
Potrivit medicilor legişti, moartea fetei a fost provocată de un edem pulmonar acut, pe trupul acesteia neexistând urme de violenţă. Tânăra din satul Soci, comuna Mirosloveşti, a dispărut de acasă în 3 iulie, iar cadavrul ei, intrat în putrefacţie, a fost descoperit la sfârşitul săptămânii de către un bărbat care a anunţat Poliţia.
Familia tinerei a declarat că aceasta a plecat de acasă spunând că merge la discotecă împreună cu prietenul ei. Părinţii adolescentei susţin sus şi tare că aceasta a fost ucisă, deoarece nu avea cum să ajungă în lanul de porumb.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care cadavrul fetei a ajuns în lanul de porumb.