O angajată la Apele Române își acuză șeful numit politic că a sechestrat-o și i-a verificat telefonul, deoarece o bănuia că vrea să dezvăluie o deversare care poluează Someșul

Comentează
Arhiva foto

Ana-Maria Cosma, angajată la Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa, județul Cluj, îl acuză pe directorul instituției, Ovidiu Vișan, numit politic de PNL Cluj, că a sechestrat-o într-un birou în luna decembrie a anului trecut, relatează PressOne. Ea spune că a fost presată să spună că a dezvăluit informații referitoare la faptul că superiorii săi au autorizat o acțiune cu consecințe grave pentru mediu, legată de o deversare în râul Someș.

În luna decembrie a anului trecut, Compania de Apă Șomeș, cu ajutorul Administrației Bazinale Șomeș-Tisa, condusă de Ovidiu Vișan, a deversat în râul Someș dejecțiile colectate de sistemul de canalizare, fără ca aceastea să fie epurate.

Directorul Ovidiu Vișan a fost amenințat într-un mail, în care erau atașate și imaginile deversării, că subiectul va ajunge în presă. A încercat să afle cine a trimis mailul, iar principalul său „suspect” a fost Ana-Maria Cosma, directoarea de la SGA (Sistemul de Gospodărire a Apelor Someș-Tisa, unitate subordonată Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa.

Așa a ajuns ca aceasta să fie chemată în biroul lui, unde, susține femeia, a fost umilită și bruscată.

Directorul ABA Someș-Tisa, instituție aflată sub umbrela Consililului Județean Cluj, a acuzat-o pe femeie că a furnizat informațiile compromițătoare: „I-am răspuns că nu e adevărat, dar a continuat să insiste timp de trei ore. A spus că nu pleacă nimeni până nu află vinovatul”.

„Mi-a luat telefonul de muncă, să vadă ce conversații am avut și cu cine și să verifice dacă se află filmarea și fotografia respective. Când a văzut că pe telefonul de serviciu nu există ceea ce căuta el, mi-a cerut și telefonul personal. Dar suntem la anchetă sau ce? Pe mine nimeni nu m-a luat așa vreodată, oricât de șef mi-a fost”.

În momentul în care sunt acuzată pe nedrept și, mai mult, sunt constrânsă să spun ceva ce n-am făcut și sunt torturată psihic, în momentul acela pentru mine s-a depășit limita. Unitatea mea nu și-a asumat responsabilitatea pentru deversarea respectivă, tocmai pentru că impactul asupra mediului este foarte mare.Ana-Maria Cosma:

Ana-Maria Cosma. Foto: Arhiva personală

„De aici nu iese nimeni, nu vorbiți cu nimeni”

Angajata spune că, practic, a fost sechestrată în sala de ședințe: „Am solicitat să ies din încăpere, să discut cu un superior. Nu am fost lăsată. «De aici nu iese nimeni, nu vorbiți cu nimeni», asta mi s-a spus. Pur și simplu m-am simțit blocată, n-am știut ce să fac. M-am simțit amenințată”.

Angajata Apelor Române spune că, la final, când în birou rămăsese doar Ovidiu Vișan și un inginer-șef, deja tremura și plângea: „M-au lăsat să plec doar în condițiile lor. Mi-au zis că n-am voie să vorbesc cu nimeni despre chestia asta cu deversarea”.

A avut nevoie de consiliere psihologică

„Primul instinct a fost să mă ascund și să nu mai văd niciodată pe nimeni. Trei zile am fost blocată în pat, sub plapumă”, completează femeia, care spune că a avut nevoie de consiliere psihologică.

Ana-Maria Cosma a depus plângere la poliție și la tribunal.

Când m-am dus să depun plângere, cei de la poliție mi-au spus așa: Doamnă, nu v-ați născut în societatea potrivită, că nu așa merg lucrurile, ok?Ana-Maria Cosma:

Șeful nu i-a mai prelungit atribuțiile

Ana-Maria Cosma lucrează la Administrația Bazinală Someș-Tisa din iunie 2020: „După acest incident, Ovidiu Vișan nu a mai dorit să-mi prelungească aceste atribuții. Am rămas în SGA pe postul de geograf, în care am fost încadrată”.

Sediul SGA din Cluj-Napoca

„Cred că ar trebui puși la conducere oameni care măcar cunosc cu ce se ocupă instituția în care urmează să activeze. Măcar să empatizeze, știți? Dacă ai condus Apele Române, păi să ții la asta, să fie o chestiune de prestigiu personal. Eu țin la lucrul ăsta”, a concluzionat femeia.

De la sucuri, la Apele Române

Potrivit PressOne, Ovidiu Vișan a fost numit politic de PNL Cluj în august 2020. Acesta e și consilier local și activează în partid din 2003. CV-ul său lipsește de pe site-ul instituției, dar ce se știe e că a mai lucrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă, ca inspector-șef adjunct în compartimentul de securitate și sănătate în muncă, și că deține o firmă prin care comercializa sucuri naturale.

Vișan a declarat pentru PressOne faptul că e o scăpare că CV-ul său nu e încă pe site-ul instituției.

Directorul neagă toate acuzațiile colegei sale și spune că scandalul îi afectează „imaginea și familia”.

Eu nu sunt un agresor. În niciun moment nu s-a încercat a se mușamaliza ceva, situația ne arată că avem de-a face cu un posibil furt de identitate Ovidiu Vișan:

Vișan susține că adresa de pe care s-a trimis mesajul care a declanșat tot scandalul era făcută pe numele unei colege detașate la Galați, dar aceasta din urmă ar fi negat că i-ar aparține. În ședința din decembrie, el a vizat încercarea de a lămuri „o situație care ar fi vulnerabilizat instituția pe care o conduce”.

Mesajul care a provocat reacția directorului Ovidiu Vișan a fost publicat integral de Foia de Transilvania.

„Astfel în data de 06.12.2020 conducerea Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, reprezentată prin domnul Vișan Ovidiu Vasile (detașat politic PNL de la cabinetul parlamentar, fără vreun concurs și fără să îndeplinească condițiile de studii sau vechime în gospodărire a apelor, asemănător celebrului caz Ovidiu Ianculescu), împreună cu domnul Ioan Curt (nașul vicepreședintelui Consiliului Județean Cluj, Marius Mânzat) în calitate de director tehnic, oferă acord Companiei de Apă Someș SA (societate în subordinea Consiliului Județean Cluj) ca din stația de epurare a apelor uzate a municipiului Cluj, sa deverseze întregul debit rezultat din canalizare publică (dejecții) fără o epurare în prealabil în râul Someș, astfel poluând în mod intenționat cursul de apă”, se arată în mesajul care urma să fie distribuit presei.

Pe drumul deschis de inginerul Ianculescu

Anul trecut, inginerul Ovidiu Ianculescu, al cărui caz a fost prezentat de Recorder, a fost forțat să demisioneze de la șefia Serviciului de Gospodărire a Apelor Mureș, din cauză că postul lui, obținut prin concurs, fusese promis unui membru PNL. Ulterior, Ianculescu a fost detașat în Maramureș, să lucreze la 200 km de casă.

Ianculescu susținea că cel puțin 19 directori de instituții au fost înlocuiți pentru a face loc unor oameni de la partid. De altfel, un caz „Ianculescu” a fost idenficat în Sibiu, unde fiul unui primar PNL a fost numit director la Ape.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!