O casă care pare renovată complet cu doar 5 schimbări. Le-ai încercat?

Comentează

Începutul toamnei cere o schimbare în casă, dar renovarea e laborioasă și necesită un buget mare. Poți obține un efect de înnoire înlocuind doar câteva lucruri.  Cu toții ne-am dori să ne înnoim casa mai des, însă o renovare completă durează mult și este destul de costisitoare. În plus, tot deranjul provocat de văruit și alte schimbări nu este deloc plăcut. Din fericire, există câteva trucuri vizuale prin care poți împrospăta aspectul casei înlocuind câteva lucruri. Iată care sunt acelea: 

  1. Ce schimbare poți face în baie pentru a da senzația că ai renovat-o recent

 

Să schimbi gresia și faianța din baie este o adevărată corvoadă. Poți, totuși, să obții același efect cu ajutorul unor schimbări mult mai simplu de pus în aplicare și mult mai ieftine. Ce-ai zice de înlocuirea vechiului dulăpior din baie cu unul dintre aceste modele versatile și cu un preț foarte bun? Nu implică nici un buget ridicat, dar nici prea mult efort. Este o schimbare pe care o poți face atât de ușor și cu resurse și efort neglijabile. Efectul, însă, nu este deloc unul de neglijat, pentru că vei împrospăta aspectul acestei încăperi cu o schimbare foarte mică.

Arhiva foto
  1. Un dormitor cu o atmosferă de vacanță chiar dacă ți-ai terminat zilele de concediu

 

Dormitorul este încăperea destinată relaxării, așa că aici merită să creezi o atmosferă de vacanță, chiar dacă e deja toamnă și zilele de concediu s-au terminat de mult. Cum poți face asta? Schimbând vechea draperie cu una nouă și colorată, poate chiar cu un imprimeu de inspirație tropicală. Este printre cele mai ușor de pus în aplicare schimbări pentru casa ta, dar asta nu înseamnă că trebuie subestimată, pentru că poate transforma total o încăpere.

  1. Un living înnoit cu o schimbare foarte simplă

În sufragerie poți împrospăta aspectul cu un covor nou sau o nouă mochetă. Poți găsi unele la prețuri avantajoase, și să le așezi în livingul tău durează câteva minute. Regulile nescrise ale designului de interior spun că textilele de pe podea ar trebui asortate cu perdelele sau draperiile. Dacă bugetul îți permite să schimbi și perdeaua, poți urma această regulă.

  1. Schimbă corpurile de iluminat

Moda se schimbă de la an la an și s-ar putea ca plafonierele pe care le-ai montat în urmă cu 5-6 ani să fie acum învechite și să-și fi pierdut și strălucirea pe care o aveau la început. Să schimbi corpurile de iluminat în câteva camere e foarte simplu și nu te costă mult, așa că reprezinta una dintre modificările cu potențialul de a transforma toată încăperea, dar care implică un efort minimal.

Mai mult decât atât, corpurile de iluminat reușesc să schimbe întreg aspectul casei, pentru că modifică și modul în care cade lumina și toată atmosfera și vibrația casei.

  1. Schimbă aspectul fotoliilor și al canapelei

Înlocuiește vechea tapițerie a fotoliilor și a canapelei din living cu una nouă, poate mai modernă. Tapițeriile acestor obiecte de mobilier se uzează în timp și își pierd aspectul, astfel încât odată ce le retapițezi se va schimba total felul în care arată încăperea.

O idee care te va costa mai puțin este să retapițezi un singur fotoliu într-o culoare aprinsă, astfel încât să ai un fotoliu accent, care să iasă în evidență dintre toate celelalte piese de mobilier. O altă idee este să folosești huse, pentru a schimba aspectul fotoliilor și al canapelei. Poți face unele pe comandă, cu orice material, culoare și imprimeu îți dorești.

Dacă pui în aplicare oricare dintre aceste schimbări sau pe toate, desigur, vei observa că locuința ta va părea proaspăt renovată. Pe care ai de gând să o pui în practică prima dată?

Sursa foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
15:00
Funcția nouă pe care Spotify o va introduce în aplicație și pentru utilizatorii din România
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește