Un bărbat din județul Doj a ajuns în atenția polițiștilor, după ce a filmat cum își îndrumă fiica de nouă ani cum să conducă o mașină, în timp ce el stă pe locul pasagerului. Imaginile au fost șterse între timp de pe rețelele de socializare, însă bărbatul a fost identificat și are acum dosar penal, relatează Observator News.
În urmă cu două zile, bărbatul i-a încredințat fiicei sale de doar 9 ani autoturismul, pentru a-l conduce pe drumul care face legătura între comuna Secu și DJ 606 C.
Bărbatul din județul Dolj a intrat în direct pe Facebook, miercuri după-amiază, și a relatat cum își învață fiica să conducă mașina. Fata în vârstă de 9 ani primește indicații, în timp ce abia vede peste bordul mașinii.
„Salut, salut! Sunt cu noua șoferiță! Fă cu mâna la cameră, tati! Vezi că intri în șanț. Uită-te atent la drum! Calcă pedala, tată! Dă-i a doua!”, spune bărbatul pe filmarea postată de ObservatorNews.
Pe bancheta din spate se află o altă fetiţă care se amuză de întreaga scenă.
Filmarea a fost ștearsă ulterior de tatăl copilului, dar imaginile au ajuns la polițiști, care s-au autosesizat și au descoperit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Secu, care trebuia să fie în carantină.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus de către o persoană despre care se cunoaște că nu deţine permis de conducere şi conducere fără permis. Totodată, el a fost și amendat cu 1.000 de lei, pentru că nu a respectat carantina.
Polițiștii au sesizat și DGASPC Dolj, care a demarat o anchetă socială.