Aflată în mijlocul unui conflict deschis cu propria mamă căreia, întâmplător, i-a descoperit o iubire consumată în afara căsniciei, dar și foarte departe de afecțiunea și înțelegerea pe care le aștepta de la tatăl său, Sabrina s-a trezit brusc exilată la marginea unei existențe al cărei personaj refuză să mai fie. Cu sufletul ros până la epuizare de teama că mama ei ar putea-o ataca oricând și i-ar scoate ochii ca-ntr-un ritual satanic  așa cum a amenințat-o în ultimele luni după ce fiica i-a aflat secretul -, în mintea fetei de 17 ani, elevă la un liceu din zona Moldovei, a încolțit ideea sinuciderii. A unei morți programate în cele mai mici detalii văzută ca ca singură portiță de evadare din viață.

”Mama m-a amenințat că-mi scoate ochii”

”Mă gândesc tot mai des la suicid. Mama m-a agresat verbal în permanență, m-a amenințat ca îmi va scoate ochii… Am aflat și de relațiile extraconjugale ale ei, iar lipsa de reacție a tatălui meu m-a afectat foarte mult”, și-a început Sabrina povestea unei morți pe care și-o dorește a fi programată.

Un gând negru care și în urmă cu doi ani i-a chinuit mintea, dar pe care a reușit să-l alunge cu ajutorul specialiștilor în psihologie de la Asociația ”Telefonului Copilului” care i-au acordat sprijin emoțional. Acum însă, eleva pare mai hotărâtă ca oricând să-și încheie socotelile cu viața. Și, ca să nu…rateze, Sabrina – îngrozită la gândul că mama ei i-ar putea scoate ochii -,  s-a ”documentat” pe internet pentru  a pune, în felul ei, capăt tuturor problemelor cărora nu le găsește o rezolvare logică.

”Mi-am ales și locul în care aș vrea se se întâmple, și felul în care o să o fac”

”În trecut (n.r. acum doi ani) doar cochetam cu gândul suicidului acum însă au revenit gândurile negre și nu știu cum să le mai fac față…Cum să scap de ele…Mi-am făcut chiar și un plan al sinuciderii…Mă uit zi și noapte la videoclipuri pe internet ca aflu, să învăț cum m-aș putea omorî. Mi-am ales și locul în care aș vrea se se întâmple, și felul în care o să o fac. Nu știu de ce, dar parcă îmi place să îmi fac rău singură”, s-a destăinuit eleva specialiștilor de la Asociația ”Telefonul Copilului”.

Statistica sumbră. Tot mai mulți elevi vorbesc despre sinucidere

Firește, faptul că își pregătește moartea în cele mai mici detalii a transformat-o pe Sabrina în pacienta unor specialiști în psihologie și chiar în psihiatrie.

”În cadrul consilierii, Sabrina a fost stabilizată emoțional și îndrumată să solicite sprijinul unui specialist deoarece are nevoie de ajutor specializat pentru a gestiona și pentru a depăși situația cu care se confruntă. Numărul tinerilor care trec prin asemenea stări cunoaște, din nefericire, o creștere în ultimii ani. Fie că au probleme în comunitate sau în școală, fie că traversează situații mai complicate în familie, foarte mulți tineri caută greșit soluții în tentative de suicid pe care chiar le pregătesc în cele mai mici amănunte”, ne-a declarat Cătălina Surcel, director al Asociației ”Telefonul Copilului”

CITEȘTE ȘI

VIDEO / Memoriile unei gheișe: artista Umekichi vorbește despre o latură a culturii japoneze învăluită în mister

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.