O familie din Oradea, care a plătit 16.500 de euro pentru un Mercedes C-Class din 2019 după ce mașina fusese verificată înainte de cumpărare într-un service autorizat, a avut parte de o surpriză uriașă după doar două zile. O nouă verificare ar fi scos la iveală urme de accident, rugină și improvizații în zona airbagurilor, iar cazul a ajuns acum la Poliție și Protecția Consumatorilor, scrie Bihoreanul.
Familia căuta de câteva săptămâni o mașină mai spațioasă și mai sigură pentru familie. Avea un Logan, însă își dorea o mașină pe care soția să o poată folosi pentru a duce copiii la școală. La începutul lunii septembrie a găsit un Mercedes C-Class fabricat în 2019, cu aproximativ 153.000 de kilometri la bord. Prețul cerut era de 18.000 de euro. Potrivit cumpărătorului, vânzătorul i-ar fi spus că mașina fusese folosită personal, nu avusese accidente și nu avea probleme importante.
Cum familia nu se pricepea la mașini, a cerut ca autoturismul să fie verificat înainte de cumpărare.
Vânzătorul le-ar fi recomandat un service, unde cumpărătorul a și făcut programarea. Familia a plătit 800 de lei pentru un „test scurt” și o „verificare mecanică”. Problemele menționate ulterior pe factură păreau minore: schimbarea uleiului, înlocuirea centurii de siguranță din dreapta față, a antenei GPS și a bateriei.
„Ne-au spus că, din punctul lor de vedere, mașina este bună și merită să o cumpărăm”, susține noul proprietar, citat de Bihoreanul.
După negociere, prețul a scăzut la 16.500 de euro dar bărbatul spune că, deși a plătit integral, în numerar, cei 16.500 de euro, în contractul de vânzare-cumpărare a fost trecută însă suma de numai 9.000 de euro. Cumpărătorul recunoaște că a acceptat situația fără să se gândească atunci la dificultatea de a demonstra ulterior cât a plătit în realitate.
La două zile după cumpărare, familia a dus Mercedesul la Țiriac Auto pentru rezolvarea problemelor indicate la prima verificare. Abia atunci mecanicul i-a arătat noului proprietar zone care indicau că mașina fusese lovită, vopsea aplicată peste murdărie și rugină și intervenții improvizate în zona airbagurilor, inclusiv fire tăiate.
Familia s-a întors apoi la primul service și a solicitat raportul complet al diagnozei, iar documentul indica deja probleme la sistemul de siguranță, deși acestea nu îi fuseseră prezentate drept probleme grave înainte să cumpere mașina.
Familia estimează acum că reparațiile necesare ar costa aproximativ 4.000 de euro și spune că a cerut vânzătorului fie să primească mașina înapoi și să restituie banii, fie să suporte costurile reparațiilor, dar acesta respinge însă acuzațiile.
El susține că a cumpărat la rândul său mașina de la o persoană din Sântandrei, a condus-o aproximativ doi ani și 22.000 de kilometri și nu a avut accidente cu ea. Spune că a făcut doar reparații minore și că le-a transmis cumpărătorilor toate problemele despre care știa.
Vânzătorul afirmă și că a fost prezent atunci când Mercedesul a fost verificat înaintea tranzacției și că service-ul ar fi comunicat doar probleme minore. Întrebat de Bihoreanul de ce în contract a fost trecut prețul de 9.000 de euro, deși cumpărătorul susține că a achitat 16.500 de euro, bărbatul nu a mai dorit să ofere explicații.
„Am nevoie de avocat sau ce?”, a răspuns el.
Reprezentanții service-ului unde mașina fusese verificată înainte de cumpărare au transmis că vor analiza reclamația și vor comunica un răspuns după finalizarea unei anchete interne. Familia a sesizat între timp Poliția și a depus o plângere penală pentru înșelăciune. Service-ul a fost reclamat și la Protecția Consumatorilor.