Andreea B., o fată de numai 14 ani, a născut, zilele trecute, un băieţel, iar tatăl copilului este nimeni altul decât un băiat de clasa a VIII- a, cu un an mai mare decât ea. “Pacienta intrase deja în travaliu când a ajuns la spital. A născut câteva ore mai târziu, prin cezariană, un băieţel de 2.400 de grame, iar acum ambii sunt bine”, ne-a spus managerul Spitalului Municipal Filantropia Craiova, dr. George Bogdan Ungureanu.
Până să-i vină sorocul, atât mama, cât şi tatăl bebeluşului au venit la cursuri, însă când va începe şcoala, conducerea instituţiei va decide soarta lor. “Consiliul de administraţie al şcolii va hotărî ce se va întâmpla pe viitor cu cei doi copii, dacă vor mai putea urma cursurile acolo”, a declarat inspectorul general al ISJ Dolj, Mihaela Moţăţeanu.
În aceeaşi zi, alţi doi minori din acelaşi judeţ formau deja o familie destrămată. Alexandra I., o fată de 16 de ani, din Sălcuţa, a născut şi ea o fetiţă, însă iubitul ei, care are tot 16 ani, a părăsit-o înainte ca bebeluşul să vină pe lume.
Nici una dintre fete nu doreşte să păstreze copilul, aşa încât cei doi micuţi vor îngroşa şi ei rândurile orfanilor.

Secţie de pediatrie în maternitate

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Avalanşa de mame minore care ajung să nască la Maternitatea din Botoşani i-a adus judeţului din nordul Moldovei un adevărat record negativ.
Maria Olaru, directoarea Maternității din Botoșani

Medicii de aici spun că astfel de situaţii au devenit extrem de frecvente în ultimii ani şi că, în medie, la două zile, se înregistrează câte o naştere în rândul minorelor. Reprezentanţii spitalului consideră că unitatea sanitară ar trebui să fie dotată şi cu o secţie de pediatrie, în condiţiile în care în judeţ sunt peste 1.000 de tinere sub 18 ani care au născut unul sau chiar doi copii.
“Am încercat să le sugerăm celor de la minister înfiinţarea unei secţii de pediatrie, pentru că avem nu un pacient minor, ci doi, şi de multe ori mama vine şi cu alte afecţiuni ce necesită tratament de specialitate”, ne-a declarat medicul Maria Olaru, managerul general al Maternităţii Botoşani. (Florin Radu)

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
În proces de divorţ, Cristian Gaţu s-a afişat cu noua parteneră de viaţă. Marele handbalist a rupt tăcerea: "Nu mă simt vinovat" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
În proces de divorţ, Cristian Gaţu s-a afişat cu noua parteneră de viaţă. Marele handbalist a rupt tăcerea: "Nu mă simt vinovat" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI