O femeie a furat o furgonetă încărcată cu 10.000 de gogoși, dintr-o benzinărie din Australia. Hoața nu a fost încă prinsă | VIDEO

 9 comentarii
Arhiva foto

O dubă de livrare plină cu 10.000 de gogoși proaspete de la Krispy Kreme, o companie multinațională americană, a fost furată, miercuri, 29 noiembrie, dintr-o bezinărie din Carlingford, nord-vestul orașului Sydney., de o femeie care a fugit cu furgoneta, relatează portalul australian 9News.

Pe înregistrările camerelor de supraveghere se vede cum o femeie sare în duba care nu era marcată și pleacă, într-un moment în care șoferul se afla în interiorul benzinăriei, pentru a achita un plin de combustibil.

Poliția investighează presupusul furt, petrecut la ora 4.00, însă hoața nu a fost prinsă. Ea este descrisă ca „având în jur de 30 de ani, cu păr lung, negru sau castaniu, cu un aspect aborigen”.

Reprezentanții Krispy Kreme au spus că era una dintre dubele sale pline cu „delicii proaspete” în drum spre magazinele din Newcastle.

Cum gogoșile costă în jur de 4 dolari australieni bucata (n.r, - circa 2,4 euro), doar încărcătura valorează aproximativ 24.000 de euro.

Furgoneta nu era dotată cu dispozitive de urmărire.

Compania de gogoși a prezentat scuze persoanelor afectate de incident și a oferit, ieri, o reducere de 50% la achizițiile din magazinele proprii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    MoSi202 30.11.2023, 14:41

    Ce situație! Oare ce va face cu atâția gogoși?

  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 30.11.2023, 15:37

    O mare iubitoare de gogosi??

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 30.11.2023, 17:00

    Foame mare! Cred că avea nevoie de un mijloc de transport!!!???

  • Avatar comentarii

    Narcisu 30.11.2023, 17:48

    De unde știți că este o hoață, poate a vrut să facă un act de caritate...

  • Avatar comentarii

    Alex.59 30.11.2023, 19:02

    ??? Hahaha...Ha-Haaa...să furi gogoși, breee...??? ???

ALTE ȘTIRI
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
MONDEN
Ioana State, Horia Brenciu si Smiley la Vocea Romaniei. FOTO/ Pro TV
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Cine dintre jurați s-a luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
Christian Sabbagh și soția lui în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
Exclusiv
16:00
Moara lui Assan, monumentul istoric de valoare națională lăsat în paragină. Incendiat și vandalizat de hoții de fier
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România se căsătorește azi
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare cu eucalipți. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă