O femeie de 31 de ani din Italia s-a aruncat de pe un pod ținându-și copilul în brațe. Femeia a murit în urma impactului, iar copilul, în vârstă de un an și jumătate, a fost transportat în stare critică la spital, informează Mediafax, care citează ziarul italian Corriere della Sera.
Tragedia s-a petrecut sâmbătă seara în localitatea Treviso, din nordul Italiei. Femeia s-a aruncat de pe podul Vidor, ținându-și fiul în vârstă de un an și jumătate în brațe.
În urma impactului, femeia a murit, în timp ce copilul, în stare critică, a fost transportat de salvatori la spitalul din Treviso.
Femeia ieșise din casă în jurul orei 20.00. Când s-a declanșat alarma, carabinierii i-au găsit mașina goală, lângă podul de peste râul Piave, înalt de 15 metri.
Pe mal, pompierii au găsit corpul femeii și copilul, care a supraviețuit, dar este în stare foarte gravă.
Tragedia s-a produs la mai puțin de 30 de kilometri de Castello di Godego, un alt oraș din provincia Treviso, unde sâmbătă un tată și-a ucis fiul de doi ani și apoi și-a luat viața.
FOTO: Hepta