Femeia de 45 de ani, din Franconia Inferioară, Bavaria, a fost câștigătoarea marelui premiu din 9 iunie, după ce a ghicit cele șapte câmpuri de pe un bilet la Lotto Bayern.

A descoperit că este câștigătoarea marelui premiu de abia după câteva săptămâni, când a jucat din nou la loterie.

„Încă mă ia amețeala la gândul că am fost atât de neglijentă cu aproape 33 de milioane de euro și am umblat câteva săptămâni cu biletul în poșetă”, a declarat femeia.

Marele câștig a fost obținut cu un bilet în valoare de 1,2 euro. După ce a intrat în posesia premiului, femeia a mărturisit că nu va mai juca la loterie pentru că suma câștigată este „mai mult decât suficientă pentru soțul meu, fiica mea și pentru mine”.

Suma de 33 de milioane de euro este a doua cea mai mare plătită de loterie în istoria sa de 75 de ani, a anunțat compania germană într-un comunicat.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

Dan Capatos, verdict dur din partea medicilor. „Sunt predispus la demență și Alzheimer”

Două trenuri s-au ciocnit azi-noapte la Fetești. Mecanicul care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 0,4 la mie

Bilanț COVID: 170 de cazuri noi și un singur deces în ultimele 24 de ore

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine sunt, de fapt, fostele soții ale lui Toni Iuruc. Cu cine s-a iubit actualul bărbat al Simonei Halep
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Știrileprotv.ro
Căsătoriți pe nevăzute”. George și Cristina s-au căsătorit, în ciuda criticilor părinților ei
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră
PUBLICITATE
Laptopurile ASUS OLED ajută ochii asediați de lumina albastră