Șeful de post din comuna Bonţida, judeţul Cluj, a fost „momit” cu suma de 10.000 de lei ca să o convingă pe o fată răpită şi sechestrată de doi băieţii să îşi retragă plângerea.
Cea care a încercat să-l mituiască pe polițist a fost chiar mama celor doi băieți, a informat mediafax.
Poliţistul şi-a anunţat superiorii, iar femeia a fost prinsă în flagrant şi trimisă în judecată pentru dare de mită.
Tentativa de mituire a şefului de post din comuna clujeană Bonţida a fost publicată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.
În postare se redă dialogul purtat de poliţist cu femeia care a încercat să îl mituiască, discuţie avută chiar în biroul şefului de post.
„- Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine 10.000 de lei.
- Păi, de ce?
- Fă-mi scăpaţi băieţii, şefule, că poţi.
- Păi, nu prea pot. Eu am găsit-o pe fata răpită şi sechestrată de băieţii tăi. Cum crezi că aş putea să-i spun că aceşti ticăloşi au scăpat?
- Lasă, şefule, că o convingi tu să-şi retragă plângerea. Vrei să te învăţ eu cum?
- Nu! Dar vreau să ieşi acum din birou şi să nu mai apari vreodată cu aşa ceva.
- E prea puţin, şefule? Spune că mai pun...
- Mai bine pune mâna pe uşă şi ieşi.
- Eu plec acum, dar să ştii că mâine revin. Şi o să revin până te răzgândeşti”, se arată în postarea de pe pagina de socializare a MAI.
Potrivit acesteia, poliţistul Loredan şi-a anunţat superiorii şi „au căzut de acord să-i informeze pe cei de la Direcţia Generală Anticorupţie cu ajutorul cărora să se facă flagrantul”.
Conform reprezentanţilor MAI, după o săptămână, femeia a fost trimisă în judecată pentru dare de mită.