Ioana, fiica soţilor Şerban, din Bucureşti, avea de aproape o săptămână simptomele unei răceli. În ultimele zile, febra i-a crescut la 39 de grade, iar părinţii, alarmaţi de lipsa unui răspuns pozitiv la tratamentul prescris de medicul de familie, au luat drumul spitalelor. “Colegii de la «Grigore Alexandrescu» au bănuit o infecţie şi au trimis pacienta la «Matei Balş». Nu prezenta semnele unei erupţii şi au trimis- o pentru tratament la noi, întrucât la «Matei Balş» risca să contracteze altă boală. Starea pacientei a evoluat atipic. La câteva ore după ce i s-a administrat antibioticul şi un antitermic, pentru care făcusem test de alergie, a intrat în stop respirator. Singurul reproş e că, în acel moment, în spital nu funcţiona liftul. Mama fetiţei a luat-o în braţe şi a dus-o aşa două etaje până la Terapie intensivă! Resuscitarea a durat două ore! Avem o anchetă internă şi aşteptăm rezultatul de la Institutul de Medicină Legală”, ne-a spus medicul Mihai Craiu, şeful departamentului Urgenţe din cadrul Spitalului Alfred Rusescu, din Capitală.
Ce au simţit părinţii fetiţei care şi-a pierdut viaţa la numai 4 anişori e imposibil d
e descris în cuvinte. “Este inadmisibil să plimbi un copil de 4 ani, timp de aproape o săptămână, prin trei spitale, fără ca medicii să-şi dea seama de ce suferă cu adevărat. După injecţie, guriţa i s-a încleştat şi a început să tremure”, şi-a amintit pentru Evenimentul Zilei Marian Şerban (foto), tatăl fetiţei. Cazul e investigat şi de Poliţia Capitalei.
L-a operat la mâna sănătoasă
Alexandru Danciu a fost operat la mânuţa stângă, în loc de cea dreaptă
Un caz revoltător s-a petrecut, în urmă cu câteva zile, la spitalul din Petroşani, acolo unde părinţii unui copil l-au acuzat pe medicul Sorin Brătilă că le-a operat copilul la mâna sănătoasă, în locul celei la care avea ruptură de ligament. Ibolia Danciu (foto), mama băieţelului de 3 ani, cere acum intervenţia ministrului sănătăţii, de teamă că întregul caz ar putea fi muşamalizat. Asta pentru că la Timişoara, acolo unde şi-au transferat copilul după operaţie, un medic le-a spus că intervenţia chirurgicală făcută la Petroşani e foarte bună.
Se plânge de acelaşi doctor
O altă pacientă a medicului chirurg Sorin Brătilă susţine că a avut probleme după ce a fost operată de el la nas, iar cazul ei este cercetat de Ministerul Sănătăţii. Floarea Hegheş (foto), 59 de ani, a suferit două intervenţii chirurgicale, în urma cărora, spune ea, a rămas desfigurată. “Am ajuns la Târgu Mureş şi când m-au văzut medicii, mi-au dat un tratament pentru infecţia de după operaţie şi apoi, după un an, m-au operat ei”, susţine femeia.
Caz cutremurător şi la maternitatea din Botoşani. O tânără care se pregătea să nască a murit înainte de a intra în travaliu. În noaptea de sâmbătă spre duminică, femeia de 33 de ani a acuzat că nu are aer. Imediat, medicii au dus-o în sala de operaţie, reuşind să salveze copilul, o fetiţă de 3.200 de grame.
Fotografii: captură PRO TV, Evenimentul Zilei, Claudiu Pacearcă