Aurica Popescu, o fostă învățătoare în localitatea Zărnești, este de negăsit de mai multe zile. Autoritățile au fost alertate de nepoata femeii, stabilită în Italia, și care nu a mai reușit să ia legătura cu bunica ei la telefon.
Ultima dată, bătrâna a fost văzută joi, 27 iunie. De atunci, rudele nu mai știu nimic de ea.
Pensionara a plecat de acasă vineri dimineață, iar familia a căutat-o peste tot, însă fără niciun rezultat. Este posibil să se fi rătăcit și să aibă nevoie de ajutor pentru a se întoarce acasă.
„Persoana dispărută din data de 28.06.2024. Doamna se numește Popescu Aurica, locuiește în Fundeni-Zărnești. A plecat de acasă vineri dimineață și nu reușim să o găsim. Dacă a văzut-o cineva pe raza localității, vă rog mult ori să îmi scrieți, ori să sunați direct la poliție. Are 82 de ani, 1,50 m, poartă ochelari și este foarte slăbuță. Vă mulțumesc mult” este unul dintre mesajele rudelor femeii.
„Au fost câteva informații. Cineva spunea că a fost văzută undeva pe o bordură, pe un pod pe lângă Bariera Brăilei, iar apoi a fost cineva care ar fi zis că s-ar fi urcat într-un tren. Altcineva din sat a zis că a văzut-o pe un drum spre DN1, care duce la Buzău sau la Râmnicu Sărat, acum nu știm. Ea știa foarte multe poezii. În fiecare zi îmi spunea câte o poezie. Când vorbeam cu ea avea poezia ei de sfârșit de telefon. Îmi mai spunea câte una pe la mijloc, mi se pare ciudat ca ea să fi uitat cine e și să fi plecat”, a povestit nepoata femeii.
Mobilizare de forțe pentru găsirea pensionarei
Polițiști, jandarmi și voluntari o caută neîncetat de o săptămână. Oamenii legii au refăcut traseul femeii, iar o ultimă imagine cu ea a fost observată pe camerele de supraveghere din localitatea Cuculeasa. Satul se află la peste 10 kilometri de locuința bătrânei.
„Imediat după primirea sesizării, polițiștii s-au deplasat la domiciliul persoanei căutate pentru clarificarea situației acesteia și pentru a stabili dacă aceasta se află în zona locuinței sau în zona adiacentă locuinței, având în vedere că la acel moment era luată în calcul inclusiv posibilitatea degradării stării de sănătate pe fondul vârstei înaintate, însă rezultatul a fost negativ”, a declarat Ane-Mari Vrapciu, purtător de cuvânt IPJ Buzău.
Polițiștii fac un apel către toți cei care pot oferi informații despre persoana dispărută, să sune la 112 sau să meargă la cea mai apropiată unitate de poliție.
FOTO: Reporter buzoian
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Albastru15 • 04.07.2024, 17:38
Fosta învățătoare, stimată scriitoare de articole la un fost ziar? I a fost retrasă diploma de învățătoare ? Cum a devenit fosta? Aștept răspuns , mulțumesc mult.
Realist2023 • 03.07.2024, 11:35
Din pacate, faptul ca stia "pe dinafara"multe poezii nu exclude ca ar putea trece printr-o stare confuzionala - caci exista arii cerebrale dedicate diverselor functiuni. E trist cand ramai singur la varste inaintate - esti vulnerabil din multe puncte de vedere ...