Femeie din SUA, condamnată până la 60 de ani de închisoare, după ce și-a abuzat copiii pentru faimă pe Youtube

 9 comentarii
Arhiva foto

Ruby Franke, o influenceriță din Utah ale cărei sfaturi aspre pentru părinți i-au adus o mulțime de urmăritori pe YouTube, a primit marți până la 60 de ani de închisoare, pentru abuz asupra propriilor copii, transmite BBC.

Ruby Franke, în vârstă de 42 de ani, a pledat anterior vinovată la acuzațiile de înfometare și abuz asupra propriilor copii.

Ea s-a prezentat marți în instanță împreună cu fosta ei parteneră de afaceri, Jodi Hildebrandt, în vârstă de 54 de ani, care a primit o condamnare identică.

Judecătorul le-a condamnat pe amândouă să execute patru termene de la unu la 15 ani fiecare. Cât timp vor sta închise, în cele din urmă, va fi stabilit de Consiliul de grațiere și eliberare condiționată din Utah.

Cum și-a torturat femeia copiii

În instanță, procurorul din Utah, Eric Clarke, a spus că doi dintre copiii lui Franke trăiau într-un „cadru asemănător unui lagăr de concentrare” și a numit-o o amenințare semnificativă pentru comunitate.

Cele două femei au fost arestate în august 2023, după ce fiul subnutrit al lui Franke, în vârstă de 12 ani, a coborât pe o fereastră a casei lui Hildebrandt din Ivins, Utah.

Poliția a spus că adolescentul a fugit apoi la casa unui vecin și a cerut mâncare și apă. El avea răni care sugerau că a fost legat cu o frânghie, potrivit dosarelor poliției.

„Copiilor li s-au refuzat în mod regulat mâncarea, apă, paturi în care să doarmă și aproape toate formele de divertisment”, a spus procurorul Clarke.

Franke a strâns peste două milioane de abonați la canalul ei de YouTube „8 Passengers”, deschis în 2015, care era plin de sfaturi stricte pentru părinți, precum stoparea hranei sau „anularea” Crăciunului, ca formă de pedeapsă.

Fanii ei au început să devină suspicioși în 2020, când unul dintre fiii ei a spus într-un videoclip că a fost forțat să doarmă pe un sac de fasole timp de șapte luni.

Departe de camerele de luat vederi, copiii lui Franke au fost supuși unor abuzuri și mai dure. Acestea includeau bătaia și lovirea cu piciorul, lipsa de hrană și forțarea să stea în soare, vara, fără protecție solară, ceea ce a dus la arsuri solare grave, potrivit dosarelor poliției.

În instanță, Franke le-a cerut scuze copiilor ei și a spus: „Eram atât de dezorientată încât am crezut că întunericul este lumină și că binele este greșit”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Aura1 21.02.2024, 07:58

    Orice ar spune, nu are nici un sens...nu este mamă

  • Avatar comentarii

    barbinta 21.02.2024, 08:04

    Câți astfel de influenceri dau sfaturi altora, dar ei se dovedesc a fi niște eșecuri?? Rețelele sociale sunt pline de astfel de ...modele care sunt toxice. În trecut, bunicii noștri știau să își conducă vietățile fără influenceri , în schimb, erau echilibrați și sănătoși.

  • Avatar comentarii

    Lascarus 21.02.2024, 09:50

    Deci lgbt- adica o persoana cu puternica empatie fata de alte persoane si care nu ar fi capabila sa discrimineze pe cineva din niciun motiv. O persoana progresista care are o viziune moderna si corecta despre viata, nu ca inapoiatii aia care mai cred in Dumnezeu. Si sigur ca e foarte dedicata copiilor ei, ca asa ne spun toti postacii si comentacii corect politici. Drept urmare doar astia ar fi bine sa adopte copii si sa i creasca intr un mediu sanatos, nu ca barbarii aia din familiile traditionale.

  • Avatar comentarii

    Realist2023 21.02.2024, 09:54

    Dovada ca retelele sociale pot sa nasca monstrii !

  • Avatar comentarii

    Shushu12 21.02.2024, 10:45

    doamne fereasca de asa ceva ................

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!