O maşină în care se aflau o femeie şi cei trei copii ai acesteia s-a răsturnat pe un câmp, între localităţile Hărman şi Prejmer, judeţul Braşov.
Se pare că femeia a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a derapat, răsturnându-se pe plafon, în afara carosabilului, pe un câmp.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Braşov, Luiza Dănilă, doar unul dintre copii are nevoie de îngrijiri medicale, la locul accidentului intervenind un echipaj SMURD.
Gabriela Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, a declarat că accidentul s-a produs din vina şoferiţei, în vârstă de 40 de ani, care a condus un autoturism pe DN 10, dinspre Braşov spre Prejmer, iar la coborârea de pe pasarelă, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, a derapat şi s-a răsturnat pe camp.
În autoturism se aflau şi trei minori, cu vârste de cinci, șapte şi nouă ani.
„Fetiţa de 7 ani a primit îngrijiri medicale la faţa locului iar mama a refuzat tranaportarea acesteia la spital. Conducatoarea auto a fost testată din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, iar rezultatul a fost 0. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporala din culpă“, a precizat reprezentantul IPJ Braşov.
Vă reamintim că ne aflăm în plin Cod portocaliu de ninsori și viscol, în București și alte 12 județe, unde sunt așteptate ninsori abundente și viscol puternic, dar mai ales temperaturi extreme în România.