În Iași, o mașină care transporta saci cu voturi la prefectură a fost implicată într-un accident. Mașina a fost lovită de un autoturism condus de un șofer beat, informează Mediafax.
Accidentul a avut loc în nopatea de duminică spre luni, pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Iași. Șoferul unui autoturism nu a acordat prioritate și a lovit mașina condusă de președinta secției de votare din localitatea Cărbunari, după care a intrat pe trotuar.
Șoferul autoturismului, în vârstă de 30 de ani, era beat, având o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului, două persoane au fost rănite, potrivit Mediafax.
După incident, buletinele de vot au fost preluate și transportate la Biroul Electoral cu o altă mașină.
"Membrii secției de votare care se aflau în ael autoturism sunt nevătămați, au fost evaluați medical la fața locului și se află în prefectură pentru predarea buletinelor și a celorlalte materiale către Biroul Electoral Județean", a explicat, după incident, Marta Dunca, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Județean Iași.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.