O profesoară de matematică din Brașov și-a înjunghiat fiul și apoi s-a aruncat în fața trenului

 19 comentarii
Mașină de poliție. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Poliția Română

Femeia, o profesoară de matematică din Brașov în vârstă de 60 de ani, și-a înjunghiat fiul de 34 de ani, diagnosticat cu afecțiuni psihice, iar apoi s-a aruncat în fața unui tren, informează Brașov.net.

Tragedia a avut loc duminică, 13 august. Femeia s-a certat cu fiul ei și, într-un moment de furie, l-a înjunghiat pe acesta un cuțit. Apoi, ea a mers pe jos până la calea ferată, unde s-a aruncat în fața unui tren.

Conform primului raport medical, femeia s-a intoxicat cu medicamente înainte de a se arunca în fața trenului, potrivit BZB.

„Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral cu plagă și era conștientă, i s-a acordat asistența medicală necesară la fața locului de către personalul medical, iar ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Brașov”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov pentru Brașov.net.

La locuința celor doi a ajuns ambulanța, după ce fiul a sunat la 112 și a anunțat că este rănit. Acesta a fost dus de urgență la spital.

„Plăgi la nivelul abdomenului, antebraț și mână stângă. Pacientul părea cu un retard psihic, nu a putut să dea detalii, era singur, aflat la domiciliu”, a spus Steluța Coțiu, director medical la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov.

Atât profesoara, cât și fiul ei se află în spital cu răni grave. „În acest moment, pacientul este pe secția de chirurgie generală, în ușoară ameliorare, conștient, cooperant. Mama a ajuns la spital după un accident feroviar. La momentul de față se află pe secția de chirurgie toracică, este în ușoară ameliorare, dar încă nu este în afara oricărui pericol”, a declarat Romeo Boancă, medicul coordonator al UPU Brașov.

***

  • Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
  • Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic puteți contacta hubul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    Any0205 17.08.2023, 16:23

    Doamne ferește

  • Avatar comentarii

    MirunaI 17.08.2023, 16:34

    Doamne fereste de asa ceva

  • Avatar comentarii

    ElenaMA 17.08.2023, 17:50

    revoltator

  • Avatar comentarii

    N3gry90 17.08.2023, 18:30

    Este irelevantă profesia femeii...

  • Avatar comentarii

    EmiM 17.08.2023, 18:30

    Doamne fereste

ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Cătălin Măruță prezintă emisiunea „Furnicuțele” la Antena 1 | Foto: captură YouTube
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:24
Emisarul pentru pace al lui Donald Trump a venit în Ucraina cu un ceas de aproape 100.000 de euro la mână
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!