În primă fază, cadrul didactic a negat totul, însă, până la urmă, a decis să admită greșeala și să pledeze vinovat, sperând că astfel va primi o reducere la pedeapsa pe care urmează să o primească, a notat a1.ro

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia şi are ca obiect „actul sexual cu un minor (art.220 NCP) acord de recunoaştere a vinovăţiei”.

Ea a ales să-şi recunoască faptele şi să colaboreze cu procurorii, astfel va beneficia de o reducere a pedepsei şi de o judecată rapidă. Profesoara în vârstă de 35 de ani, D. A. E,. care a predat limba engleză la Şcoala Gimnazială din comuna Săliştea, a fost implicată într-un scandal sexual, fiind acuzată că a întreţinut relaţii cu un elev de clasa a VIII-a.

După izbucnirea scandalului, în luna februarie 2019, femeia a fost reţinută şi prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, însă instanţa a dispus cercetarea ei în stare de libertate, sub control judiciar, dar cu interdicţia de a mai merge la şcoală.

Ea şi-a dat demisia din învăţământ.


Vouchere de 500 de lei pentru românii care vor să își schimbe televizoarele prin programul Rabla pentru electrocasnice. Care sunt condițiile pentru a beneficia de program

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.