Cuprins:
Salariul pentru profesorii debutanți în Germania
Romanița Constantinescu, lector universitar la Universitatea din Heidelberg susține că Germania oferă cel mai mare salariu din Uniunea Europeană pentru profesorii debutanți, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, intitulată: „Despre a fi profesor în Germania”.
„Salariul pentru debutanții în carieră: 4.511 euro brutto, cel mai mare în U.E., la mare distanță de Danemarca, următoarea clasată, cu 3.998 de euro. Salariul este comparabil cu al judecătorilor debutanți”, arată profesoara.
În comentarii, cadrul didactic a precizat că salariul brut al unui tânăr profesor universitar pornește de la 5.649 de euro și poate ajunge până la 8.600 de euro, în Bavaria, în funcție de anumite criterii.
Norma profesorilor din Germania „depinde de land și de tipul de școală”.
„La gimnaziul teoretic și la liceul teoretic sunt 25 de ore în Baden-Württemberg. La școala primară, învățători, 28 de ore. La școala profesională 27-28 de ore”, a precizat Romanița Constantinescu.
Cum devii profesor în Germania?
Drumul spre o carieră didactică este unul lung și riguros, durând aproximativ șapte ani.
„Formare: 7 ani – licență, master, referendariat (profesor auxiliar, pe lângă un profesor titular, doi ani, salariu 1.600 euro brutto).
Învățătorii, profesorii de 5-8 de la școala generală, profesorii pentru școlile profesionale și școlile ajutătoare se formează în cadrul universităților pedagogice (la noi, în trecut, institute pedagogice). Accentul cade pe pedagogie și psihologie.
Numai profesorii de gimnaziu și liceu teoretic sunt formați la universități. Ei urmează un parcurs special, care se cheamă parcursul didactic, cu multe cursuri de pedagogie și psihologie școlară. Masteratul e masterat pedagogic cu un nucleu de cursuri de specialitate”, adaugă profesor dr. Romanița Constantinescu.
Astfel, viitorii profesori trebuie să urmeze licența, un masterat pedagogic, iar apoi un referendariat – o perioadă de doi ani în care predau sub supravegherea unui profesor experimentat, fiind plătiți cu 1.600 euro brut pe lună.
„Specializarea dublă este obligatorie. Se pot combina oricare dintre disciplinele școlare, de ex. matematică-sport. Au o mai bună șansă profesorii cu combinații rare, totuși cele mai multe sunt previzibile, germană-istorie, matematică-fizică, fizică-chimie. Adesea studenții adaugă o a treia specializare specializărilor de bază”, explică Romanița Constantinescu.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/profesor-romanita-constantinescu-lector-universitar-la-conferentiar-universitatea-din-heidelberg.jpg)
Examen de stat „foarte dur”
În plus, viitori profesori trebuie să susțină, în multe landuri, un examen de stat „foarte dur” organizat de minister. Acesta este organizat în cadrul universității, după examenul de licență.
„Landul Baden-Württemberg a renunțat la examenul de stat acum câțiva ani, din cauza lipsei de profesori.
Perioada de practică extinsă sau referendariatul de 2 ani. În acest timp, absolvenții care vor să devină profesori țin cursuri sub supraveghere, continuă să se formeze, să cunoască funcționarea școlii și obligațiile de evaluare, raportare etc. Cei care nu sunt apți și nu obțin calificative corespunzătoare pot rata intrarea în învățământ”, mai arată profesoara Romanița Constantinescu.
Statut social și avantaje pentru profesori
Profesorii din Germania au un statut social similar cu absolvenții de Drept și Medicină, datorită formării riguroase și a examenelor exigente.
„Statut social. Similar absolvenților de Drept și Medicină, grație perioadei lungi de formare, cu stagiul practic care se cheamă referendariat pentru învățământ și justiție și rezidențiat pentru doctori.
Angajarea se face aplicând la școlile care anunță un post liber. Decizia aparține comisiei de concurs, organizată de colegii din respectiva specializare și prezidată de directorul școlii”, continuă lectorul universitar.
După câțiva ani de experiență, unii dintre profesori pot deveni „funcționari de stat”, angajându-se să rămână la aceeași școală până la pensionare.
Aceștia beneficiază de asigurare medicală privată, contribuțiile la pensie fiind achitate integral de stat, dar renunță la dreptul de a face grevă sau de a lua concediu fără plată.
„După câțiva ani de experiență, profesorii pot opta pentru a deveni «funcționari de stat», categorie specială, înființată de Bismarck. Profesorul se angajează să nu mai părăsească acea școală până la sfârșitul carierei.
Poate fi totuși detașat, dar numai cu aprobarea direcțiunii. Renunță și la dreptul la grevă, ca și la concediul fără plată. Primește asigurări de sănătate în sistemul privat și contribuția la fondul de pensii e preluată în întregime de stat. Circa 30% dintre profesori devin «funcționari de stat» (Beamte)”, concluzionează Romanița Constantinescu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd3abac93b269907d5f731966a7486a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_79b2ff1c15d910254838eb263e57929a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4ca81db85499ed11ecc3a194044b240b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24bdf0caf06904a5e008ffb1206d9d48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b06936b2abe7063ec27341c6600c3e0f.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_11e59c4797cb1ba38b85ab44f7e039c2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_317db1af458b4146acee3f092e7c8645.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_f90a94ba1c290d21500eb18aa8c2105d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c3c41575d51e877e31ea04b374319768.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fc8c789f3cd323330958560ddea2fb92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a3c15e451a0846501b5541eaeb448f07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9f8970f1a8c7177e57e38272ab07645b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_98c6424270ea856fa363044755823ba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/latina-nu-va-mai-fi-materie-obligatorie-la-liceu--modificarile-propuse-de-ministerul-educatiei.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a71c97bc8dddb442901187bf34bcfc2b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9524e36352594a03bc9f369abd746b90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lidl-supermarket.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/centrala-nucleara-cernavoda-e1778505305932.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/battle-135.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-balan-mireasa-nunta-victor-cornea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2f2f8687fcd2e2e79a102b3e5f77f081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mircea-abrudean-pnl-e1778505976699.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/micul-caine-fluture-pe-nume-lazare-intra-in-cartea-recordurilor--foto-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-grigore-alexandrescu-tehnologie-pentru-siguranta-copiilor-foto-libertatea-eli-driu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/citadelaphoto4-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-logodna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bonsai-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curiozitati-despre-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/zelenska-gettyimages.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexanra-bran-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/echipamente-militare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/prognoza-meteo-11-24-mai-2026-vremea-pe-regiuni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiune-de-cenzura-guvernul-bolojan-5-mai-2026-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-protest-aur.jpg)
codo 12.02.2025, 14:37
Nu e nicidecum cel mai mare salariu din UE. Educatia e foarte bine platita in Luxemburg - 111K brut pe an. Deci peste 9K brut pe luna. E al doilea sector cel mai bine remunerat dupa cel financiar.
m1a2r3i4a1n5a6 12.02.2025, 14:58
Habar nu aveti pe ce lume trăiți. Nu mai faceți atâta reclamă Germaniei, deoarece lucrurile nu stau deloc așa cum le prezentați voi. In primul rând, este criză de locuințe, deoarece în partea de vest a Germaniei nu s-au construit și nu se construiesc case de locuit pentru toate categoriile. Dacă ai 650000 de euro, se schimbă lucrurile. In partea de est, înainte de 1990 s-a onstruit mult. După 1990 fabricile închise de nemții din vest au fost transformate în locuințe. In al doilea rând, chiriile sunt foarte mari. Cunosc persoane care plătesc o chirie de 1100 euro pentru trei camere si hol. In al doilea rând, din salariu statul oprește o parte considerabila, așa că cine are 7000 euro se duce acasă cu 3000. Din acești bani plătește chiria, întreținerea , cumpără mâncare, care, în afară de ciocolată și lapte, este foarte scumpă, având în vedere că germanii trebuie să importe multe alimente. ( In Germania se pot cultiva doar sfeclă și cartofi). M.Grancea
RRMT 13.02.2025, 22:51
Da' de ce vorbim noi de Germania și de Luxemburg?! Ce legatura are România cu aceste 2 țări? Ce asemănări găsiți? De 1000 de ani sunt cu ani-lumina peste noi si noi vrem sa ne comparăm salariile?!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.