Iulia Tkacenko a declarat că a fost găzduită „într-o zonă rurală a României”, într-un hotel amplasat într-o pădure. 

Proprietarul hotelului a organizat „în mod regulat petreceri de băutură cu prietenii săi” și „ne-a îndemnat și pe noi să participăm”.

„Nu am acceptat invitația, nu am fost niciodată și mi-a fost teamă că ne va da afară din cauza asta”, spune Iulia.

Acuză tratamentul acordat de medici pentru fiul ei bolnav

Femeia a povestit că fiul ei a făcut pneumonie, iar „medicii din România au fost răi, mi-au ținut copilul pe jos”. A fost momentul care a determinat-o să părăsească țara.

Tkacenko nu a precizat unde anume a locuit în România și nici în ce spital a fost tratat copilul ei de 4 ani.

Prin intermediul unor rude, ucraineanca a reușit să ajungă în Elveția, la Uster, în cantonul Zürich, „unde Kiril a primit tratamentul medical adecvat”.

Fiul ei este acum sănătos, a spus Iulia, ștergându-și lacrimile. „După vacanță, Kiril începe grădinița aici”, a adăugat ea.

Era șefa unei agenții de modelling

În Ucraina, Iulia Tkacenko coordona direcția de modelling a unei agenții, din Dnipro, pentru care organiza prezentări de modă și ședințe foto.

O refugiată ucraineană, despre „experiența teribilă” din România: „Patronul hotelului mă chema la chefurile lui, nu m-am dus și mi-era teamă că mă va da afară”
Iulia, stânga, după concursul Miss Eurasia din 2004. Foto: Gorod.iua

În prezent, ea urmează cursuri de germană la Uster. „Sunt gata să încep din nou de la zero, aici, în Elveția”, a conchis Iulia.

La fel ca Iulia Tkacenko, alte femei ucrainene continuă să caute protecție în Elveția.

Julia Peters, fondatoarea asociației Good Friends for Ukraine: „Vin aici pentru că regiunea lor tocmai a fost puternic atacată. Alții se tem că trebuie să supraviețuiască încă o iarnă fără încălzire“.

Ea remarcă și faptul că multe femei din Ucraina s-au întors acasă, deși războiul nu s-a terminat.

„Se simt mai confortabil în mediul lor familiar”, notează Peters. „Văd perspective mai bune în Ucraina”. Dacă nu vorbești germană sau engleză, în Elveția ai șanse doar să obții un loc de muncă prost plătit.

Foto: most-dnepr.info

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (33)
Avatar comentarii

laurlaur2180 07.08.2023, 11:47

a luat contact cu realitatea romaneasca.

Avatar comentarii

durban22 07.08.2023, 12:07

Sant multe care exagereaza doar pentru a pleca in tari ca ELVETIA, GERMANIA nu vreau sa le numesc cum sant, dar daca este adevarat nu merita respectul romanilor care le-au dat o mana de ajutor !.

Avatar comentarii

Frumosul1 07.08.2023, 12:33

Și noi și elvețieni trebuie sa i tratăm frumos și noi putem fi in locul lor cu războiul la ușă și case distruse

Vezi toate comentariile (33)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.