Românca s-a stabilit în comuna Bouguenais din apropiere de Nantes, împreună cu cei doi copii ai săi, de 11, respectiv 13 ani.

Femeia a fost condamnată, pe 20 ianuarie, de Curtea Penală din Nantes la şase luni de închisoare cu executare, după ce a sunat de mii de ori la Jandarmerie şi la Poliţie, în ultimele luni, relatează portalul actu.fr, citat de observator.tv.

În noaptea de 9 spre 10 ianuarie, românca a sunat de 149 de ori la Jandarmerie. Autoritățile franceze au precizat că femeia a ținut ocupată linia de urgențe timp de patru ore.

Potrivit sursei citate, românca a mai fost sancționată și condamnată la închisoare cu suspendare pentru numeroasele apeluri inutile la numerele de urgenţă.

În instanță, femeia a spus că obișnuiește să apeleze, fără motiv, numărul de urgență. Autoritățile îi închid telefonul, motiv pentru care sună din nou.

În timpul apelurilor, românca a spus că vorbea cu operatorul despre muzică, despre limba italiană sau îi suna doar pentru a îi întreba dacă poate să le aducă jandarmilor prăjituri.

Și în România, operatorii serviciilor de urgență au parte de conversații pe teme bizare. De exemplu, un bărbat din Iași a sunat la 112 să reclame că nevasta nu-i pune mâncare în farfurie.


Citește și:

Nereguli revoltătoare: raportul oficial arată că Spitalul Ilfov a mințit publicul și că medicul fals a operat vreme de 10 ani!

Victor Ciorbea, declarație halucinantă: „Avem, har Domnului, destule persoane cu dizabilităţi în România, chiar mult prea multe”

O femeie din Argeș s-a judecat cu primarul și prefectul pentru racordarea la apă potabilă și a câștigat


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.