Informația, ascunsă inițial, a apărut din surse anonime pe rețelele de socializare. Dar incidentul a fost confirmat de autoritățile de la Chișinău, a anunțat ziarulnational.md.

„Biroul Politici de Reintegrare vine cu o precizare cu referință la incidentul produs la Uzina Metalurgică din or. Râbnița, unde ca urmare s-a oprit cuptorul.

Confirmăm că un astfel de incident a avut loc pe parcursul lunii martie curent, iar serviciile de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu au fost solicitate, deși la nivelul dialogului dintre Chișinău și Tiraspol există un grup de lucru pe probleme ce țin de situațiile excepționale.

În cadrul comunicării cu Tiraspolul, la fața locului se desfășoară o cercetare internă pentru clarificarea cauzelor situației”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de la Chișinău.

Plătiți cu câte 200 de dolari ca să curețe zona

Într-un mesaj anonim publicat pe Facebook se arată că, în ziua incidentului, la fața locului s-au deplasat 40 de oameni în costume speciale și cu măști pe față. Angajaților Uzinei li s-a cerut să tacă, iar unii au fost plătiți cu 200 de dolari pentru a curăța zona periculoasă. 

„Oamenii se tem să nu-și piardă locul de muncă și de aceea tac”, se arată în postare. 

Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”
Recomandări
Peste 4 ore a așteptat o mamă cu un copil, la un spital din București, pentru o urgență medicală, noaptea. „Pe ce se duc banii noștri?”

Meteorologii din Republica Moldova au spus că nivelul radiației a fost, în perioada 7 – 10 martie, în limitele normei admisibile și nu există motive de îngrijorare pentru populație după incidentul înregistrat la începutul lunii martie curent la Uzina Metalurgică de la Râbnița.

„Nu există motive de îngrijorare. Cu certitudine. Este un incident local, care poate fi stopat. În afara gardului uzinei nu există niciun pericol”, a declarat Ion Apostol, directorul Agenției Naționale de Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice (ANRANR) de la Chișinău.


COPIII SISTEMULUI. În urma dezvăluirilor din Libertatea, autorităţile susțin că schimbă legea astfel încât orfanii care studiază după 18 ani să nu mai fie trecuți din familii în cămine!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură 
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI