Descoperirea a fost apreciată de Ministerul Antichităților din Egipt drept una dintre cele mai importante. Statuia era îngropată în noroi în apropierea ruinelor templului lui Ramses al II-lea. În perioada faraonilor, templul se afla în orașul Heliopolis, localizat în partea estică a capitalei Cairo de azi.

O statuie de opt metri a faraonului Ramses al II-lea a fost găsită în noroi, în Cairo

„Am descoperit bustul statuii și partea de jos a capului, iar acum am scos capul și am descoperit coroana, urechea dreaptă și un fragment al ochiului drept”, a declarat ministrul egiptea Antichităților, Khaled al-Anani.

O statuie de opt metri a faraonului Ramses al II-lea a fost găsită în noroi, în Cairo

Lângă statuie, echipa de arheologi egipteni și germani a descoperit partea superioară a unei statui în mărime naturală, din calcar, a faraonului Seti al II-lea, nepotul lui Ramses al II-lea.

O statuie de opt metri a faraonului Ramses al II-lea a fost găsită în noroi, în Cairo

Cel mai puternic și mai celebrat conducător al Egiptului Antic, Ramses al II-lea, cunoscut și sub numele de „Ramses cel Mare”, a fost al treilea faraon al celei de-a XIX-a Dinastii a Egiptului, Noul Regat, și a domnit între anii 1279 și 1213 î. Hr..

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.