Scenele de violență au avut loc în timp ce tinerii se aflau la un picnic pe malul lacului Kasargi din Rusia. Svetlana Boyarinova, o tânără de 27 de ani, și-a înjunghiat iubitul cu o țepușă.

Orbită de gelozie, rusoaica era convinsă că Evgeny, partenerul ei de viață, o trădează. După ce l-a rănit, femeia și-a dus iubitul la spital, relatează Mirror.

O tânără din Rusia și-a ucis iubitul cu o țepușă pentru frigăruiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Medicii i-au acordat bărbatului primul ajutor, iar mai apoi tinerii s-au întors la distracție.

A doua zi, bărbatul a început să se simtă rău și a fost transprotat de urgență la spital. În doar câteva ore, Evgeny a murit pe masa de operație deoarece avea plămânul stâng și inima perforate.

Svetlana Boyarinova a fost arestată de polițiști, fiind acuzată de omor prin imprudență. Tânăra și-a recunoscut fapta și a fost condamnată la șase ani și jumătate de închisoare.

Pe lângă pedeapsă, tânăra a fost obligată de instanță să plătească mamei tânărului despăgubiri de aproape 5.200 de euro, iar fratelui acestuia peste 8.000 de euro.

„Îmi cer din nou iertare”, a declarat tânăra, în timp ce era dusă spre închisoare.

În timpul procesului, Svetlana a declarat că iubitul ei nu ar fi murit dacă medicii l-ar fi tratat corespunzător. De asemenea, femeia acuzată de omor le-a spus judecătorilor că ea ar fi fost atacată prima oară, însă declarația ei a fost contestată de martorii care au asistat la grozăvie.

Apropiații spun că Svetlana a mai avut crize de gelozie. La un moment dat, tânăra a trimis 150 de mesaje prietenilor iubitului ei, iritată de faptul că nu știa unde se afla.

„Evgeny era foarte drăguț, întotdeauna zâmbea. Nu l-am văzut certându-se cu nimeni în afara de ea. Era foarte enervantă. L-am întrebat <observator.tv

„Voia să se despartă de ea, dar tot spunea că o compătimește. Chiar i-a spus mamei că dacă o părăsește, îl va ucide. Am crezut că glumește. Cine ar crede așa ceva?”, a declarat Vladmir, fratele victimei.

Crima a avut loc în iulie 2018, iar femeia a fost declarată de către psihiatri ca fiind aptă pentru proces.

Tot în Rusia, o femeie a murit de inimă rea după ce soțul ei a violat-o și ucis-o pe fiica lor de 6 ani.

sursă foto: vk.com


Citește și:

„Dosarul Moscova 2” este numele pe care BNR l-a dat documentelor de la Brașov. Bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au făcut o descoperire care reaprinde o veche dispută istorică și de patrimoniu

«Busco trabajo» – Caut de muncă: povestea unui român care a avut 15 meserii de când s-a mutat în Spania

Andreea Bălan, prima apariție televizată după stopul cardiac din timpul nașterii: „Imediat după ce am pupat-o pe fetiță, am intrat în stop și a început resuscitarea”


 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.