O tânără de 22 de ani din Slovenia a fost condamnată vineri, 11 septembrie, la doi ani de închisoare, după ce, în primăvara anului trecut, și-a tăiat mâna cu un fierăstrău circular în speranța că va încasa o asigurare de aproape 1.000.000 de euro, a anunțat agenția de presă STA, citată de Sky News.
Julija Adlesici, care s-a ales cu mâna total secționată la nivelul încheieturii, a fost acuzată că a înscenat, cu ajutorul a trei complici din familie, un accident pentru a obține o despăgubire de 1.000.000 de euro și o indemnizație de 3.000 de euro lunar până la finalul vieții, potrivit poliției.
Familia contactase, cu puțin timp înainte, asigurări la cinci companii diferite. Suma pe care ar fi trebuit s-o primească imediat era de 500.000 de euro.
Indivizii au așteptat ca rana să se agraveze pentru a se asigura că fata rămâne infirmă. În cele din urmă, au dus-o pe tânără la spital, spunând că ea s-a rănit în timp ce tăia crengi cu un fierăstrău circular. Din fericire, medicii au operat-o de urgență și au reușit să-i salveze mâna.
Soțul său, în vârstă de 30 de ani, a primit trei ani de închisoare pentru faptul că a determinat-o să facă acest gest, în timp ce tatăl său a primit o pedeapsă cu un an de suspendare.
Alți doi membri ai familiei au fost arestați inițial, dar au fost ulterior eliberați.
În timpul procesului, Adlesici a susținut că este nevinovată, spunând că nu și-ar fi tăiat niciodată mâna în mod deliberat.
Nimeni nu vrea să fie schilodit. Tinerețea mea a fost distrusă. Mi-am pierdut mâna la vârsta de 20 de ani. Numai eu știu cum s-a întâmplat. Julija Adlesici:
Foto: captură Sky News