Potrivit poliţiştilor, fata a fost urmărită de prădătorul sexual până în scara imobilului unde locuieşte şi a fost imobilizată şi apoi individul a atins-o cu forţa cu în zona intimă. Ulterior, individul a părăsit locul faptei, a notat monitorulexpres.ro.

Suspectul a fost reținut 30 de zile

„În urma ansambului de activități informativ-operative, polițiștii au identificat autorul infracțiunii, iar în data de 30.01.2019, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Brașov și Serviciului Criminalistic, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Brașov la locuința suspectului de pe raza municipiului Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi instanța a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de „agresiune sexuală”.


Dr. Alban, starul muzicii anilor ʼ90, trimitea pachete cu cafea și țigări în România, pe vremea lui Ceaușescu! Fratele lui era student la Medicină în Timișoara

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.