Muzeul nu a precizat despre ce tablou este vorba, însă Le Parisien relatează că femeia a încercat inițial să-și lipească fața de „Autoportrait à Saint-Rémy” de Vincent Van Gogh, iar după ce a fost oprită a vrut să arunce cu supă peste un tablou de Paul Gauguin aflat în apropiere.

„Ca urmare a depunerii unei plângeri pentru fapte considerate tentativă de degradare de către Musée d’Orsay, a fost deschisă o anchetă”, de care se ocupă comisariatul arondismentului VII, a transmis Parchetul din Paris pentru AFP.

Ministrul francez al culturii, Rima Abdul Malak, a avertizat că țara sa nu este „la adăpost de activiştii care atacă un tablou neprotejat” și a cerut „tuturor muzeelor naţionale să-şi dubleze vigilenţa”.

Incidentul are loc în contextul în care, în ultimele săptămâni, mai multe tablouri celebre au fost vandalizate de activiști de mediu. La jumătatea lunii octombrie, două activiste ale organizației Just Stop Oil au aruncat cu supă pe pictura „Floarea Soarelui” a lui Vincent Van Gogh, expusă la Galeria Națională din Londra.

Ulterior, pe 23 octombrie, membrii unui grup ecologist din Germania au aruncat cu piure de cartofi peste tabloul „Les Meules” („Căpiţe de fân” – n.r.) al lui Claude Monet, în Muzeul Barberini din Potsdam, iar pe 27 octombrie, pe pictura „Fata cu cercel de perlă” a olandezului Johannes Vermeer, expusă la un muzeu din Haga, a fost aruncată supă de roșii.

Niciunul dintre taboluri nu a fost deteriorat, picturile fiind protejate de geamuri.

Activiștii de mediu spun că recurg la aceste gesturi pentru a atrage atenția asupra crizei costului vieții și schimbărilor climatice.

Foto: arcady31/123RF.COM

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.