Oamenii nu trăiesc mai mult din cauza dinozaurilor: „Impact asupra modului în care noi îmbătrânim”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un studiu coordonat de microbiologul João Pedro Magalhães de la Universitatea Birmingham, Marea Britanie, sugerează că durata de viață limitată a oamenilor ar putea avea origini evolutive din era dinozaurilor, relatează Daily Galaxy. Ipoteza este legată de adaptările mamiferelor timpurii, prioritizând supraviețuirea și reproducerea rapidă în detrimentul longevității.
Cuprins:
- Microbiologul lusitan João Pedro de Magalhães a condus, din 2008, laboratorul de la Universitatea din Liverpool care studia abordările genomice ale îmbătrânirii. În 2022, a fost recrutat de Universitatea din Birmingham, unde a fost șef al catedrei de Biogerontologie Moleculară, iar acum - al Laboratorului de Genomică a Îmbătrânirii și Rejuvenării.
- Printre numeroasele sale proiecte de cercetare științifică legate de longevitate, Magalhães a secvențiat și analizat genomul balenei boreale și al șobolanului-cârtiță golaș, mamifere care au o viață foarte lungă și sunt excepțional de rezistente la cancer.
„Presiunea evolutivă intensă pentru reproducerea rapidă, inactivarea genelor asociate longevității”
Studiul sugerează că durata de viață limitată a ființelor umane ar putea fi rezultatul unor adaptări evolutive din era dinozaurilor, cu milioane de ani înainte de apariția omului modern. Ipoteza a fost lansată de microbiologul João Pedro Magalhães de la Universitatea Birmingham.
Potrivit cercetătorului, mamiferele timpurii din era mezozoică, aflate în partea inferioară a lanțului trofic, au fost nevoite să prioritizeze supraviețuirea și reproducerea rapidă, sacrificând longevitatea.
„În era mezozoică, mamiferele erau departe de a fi dominante. Trăiau alături de dinozauri precum T Rex și luptau să supraviețuiască la baza lanțului trofic. Erau în mare parte mici, active noaptea și nu trăiau foarte mult”, subliniază cercetătorul.
Presiunea evolutivă intensă pentru reproducerea rapidă a determinat pierderea sau inactivarea genelor asociate longevității - João Pedro Magalhães
Aceste schimbări genetice, acumulate treptat pe parcursul a peste 100 de milioane de ani, au condus la ceea ce cercetătorul numește „ipoteza gâtului de sticlă al longevității”.
Spre deosebire de reptile, care își pot regenera țesuturile mai eficient, mamiferele au pierdut această capacitate.
Unele dintre cele mai vechi mamifere au fost forțate să trăiască spre baza lanțului trofic și probabil au petrecut 100 de milioane de ani în epoca dinozaurilor evoluând pentru a supraviețui printr-o reproducere rapidă. Această lungă perioadă de presiune evolutivă are, presupun, un impact asupra modului în care noi, oamenii, îmbătrânim” - cercetătorii, într-un comunicat de presă publicat de Universitatea din Birmingham.
Adaptări genetice și limitări biologice
Mamiferele mici ale epocii dinozaurilor, majoritatea nocturne, aveau un ciclu de viață scurt pentru a evita prădătorii și a-și asigura continuitatea.
Această strategie evolutivă a afectat capacitatea de regenerare a organismului, cum ar fi repararea daunelor cauzate de razele ultraviolete sau creșterea constantă a dinților, funcții care au fost eliminate ca inutile.
Dr. Magalhães subliniază că aceste limitări biologice contribuie și la incidența mai mare a cancerului la mamifere comparativ cu alte specii.
Deși ipoteza este încă în faza de dezbatere, deschide noi direcții de cercetare, inclusiv legătura dintre îmbătrânirea accelerată și prevalența cancerului la mamifere.
Implicații pentru studiile evolutive
Acest model evolutiv este încă analizat în detaliu de comunitatea științifică. Descoperirile recente, cum ar fi dovezile că strămoșii mamiferelor depuneau ouă, subliniază complexitatea adaptărilor evolutive.
Cercetarea fosilelor vechi de 250 de milioane de ani oferă perspective noi asupra istoriei evoluționare.
