Cartelul de droguri "Familia" din regiunea Michoacan (Mexic), implicat în lupta sângeroasă pentru supremaţie pe piaţa narcoticelor, a lansat sâmbătă şi duminică o ofensivă fără precedent împotriva poliţiei federale, în urma căreia şi-au pierdut viaţa trei agenţi ai forţelor de poliţie şi un membru al cartelului.
Rodolfo Cruz, şeful regional al poliţiei federale, a declarat presei că ofensiva reprezint o ripostă la arestarea lui Arnoldo Rueda, considerat 'numărul doi' în conducerea organizaţiei, acuzat de ordonarea mai multor crime. Membrii cartelului au folosit arme de calibru mare şi grenade cu fragmentare, atacând mai multe posturi ale poliţiei.
Războiul dintre cartelurile de droguri care îşi dispută controlul asupra traficului spre Statele Unite, s-a soldat de anul trecut şi până în prezent, 7.700 de morţi.