INTERVIU. Oficial din guvernul american, despre drepturile femeilor în România: „Dacă ignori nevoile unei jumătăți din societatea ta, nu poți progresa”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Katrina „Kat” Fotovat, șefa Biroului pentru Probleme Globale ale Femeilor din cadrul Departamentului de Stat al SUA, spune de ce șansele femeilor egale cu ale bărbaților înseamnă, pragmatic, șanse mai bune pentru fiecare țară.
Cuprins:
- „Nepoatele mele trăiesc aici”
- Katrina Fotovat: Discriminare și nesiguranță? „Nimeni nu vrea asta pentru copiii săi”
- Creștere economică substanțială, dacă ar exista o paritate de gen
- Programe speciale pentru polițiști
- „E important ca vocea victimelor să ajungă la judecători”
- Trendul la nivel global: un război împotriva pântecelor femeii
- De ce nu sunt femeile incluse în negocierile de pace
- „Protestele femeilor din Iran nu trebuie transformate într-o altă cauză”
- Violența sexuală, ca o crimă de război
„Feminismul”, indiferent cum ar fi el definit astăzi, are reputația unui sistem de idei puternice. Unii îi sunt loiali, alții îl detestă. Felul în care Katarina Fotovat extrage tema din zona teoretică este aproape utilitarist. Pentru fetița „care credea că atunci când îmi va veni ciclul menstrual, o să iasă efectiv un ou din mine”, educația sexuală înseamnă, pur și simplu, sfaturi de neevitat.
După cum participarea mai multor femei în zona de conducere, nu ca în politica românească, unde avem o reprezentare feminină infimă, ține tot de pragmatism: femeile aduc cu ele o mai mare atenție la domenii precum educația sau sănătatea. Dialogul curge pe acest teren al explicațiilor simple și al soluțiilor pentru o țară ca România, în care una din patru românce a fost agresată fizic sau sexual de actualul sau fostul partener, iar în ultimii opt ani, 426 de femei și fete au fost ucise de un membru de familie, conform datelor Centrului Filia.
„Nepoatele mele trăiesc aici”
Reprezentanta Departamentului de Stat este familiarizată cu limba română, pe care spune că o vorbește „puțin”, după experiența ca ofițer politic în Ambasada SUA din Republica Moldova. Aici a contribuit la înființarea unei organizații antitrafic de persoane și a fost voluntară a Corpului Păcii. Are rude atât în Moldova, cât și în România. „Nepoatele mele trăiesc aici, așa că sunt interesată în mod direct ca viața lor în România să însemne și șanse egale”, spune oficialul pentru ziar.
Cu o experiență de peste 20 de ani în susținerea drepturilor femeii și a drepturilor omului la nivel global, Katrina Fotovat a venit într-o vizită la București pentru a vorbi cu societatea civilă și autoritățile române despre siguranța femeilor din România și egalitatea de șanse.
Fotovat a emigrat din Iran în SUA la vârsta de 3 ani, împreună cu familia sa, dar s-a întors deseori în țara de origine și menține legătura cu rudele rămase acolo. „Îmi pare rău că nu pot face mai mult pentru femeile iraniene, din interior, să fiu acolo și să le sprijin”.
Înainte de a intra în guvernul american, Fotovat a lucrat cu Grupul de Drept Internațional și Politică Publică (PILPG), nominalizat la Premiul Nobel. Activitatea sa a inclus redactarea constituțiilor post-conflict în Irak și Kosovo și negocieri internaționale de ajutor de criză în Sri Lanka.
Katrina Fotovat: Discriminare și nesiguranță? „Nimeni nu vrea asta pentru copiii săi”
Libertatea: Ce soluții ați găsit la nivel internațional sau specific pe țări pentru a le oferi femeilor o protecție mai bună în fața violenței pe stradă, acasă, la muncă?
Katrina Fotovat: Trebuie să ne asigurăm că există un sistem de suport pentru supraviețuitoare. Sora mea este polițistă în SUA și unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facă este să se asigure că există un centru de suport pentru abordarea acestor cazuri. Astfel că o țară are nevoie de:
- Polițiști antrenați, care să adreseze problema violenței de gen, să știe să discute cu victima, să identifice situația de abuz.
- Avocați/reprezentanți ai victimelor, care să le însoțească pe acest traseu (adăpost, suport pentru copii etc.) și să le reprezinte interesele - fie cineva din societatea civilă, fie din rândul autorităților naționale.
- Personal medical, care să știe cum să sprijine imediat victime, să cunoască semnele unui abuz.
Creștere economică substanțială, dacă ar exista o paritate de gen
- Ați menționat implicarea societății civile în astfel de situații, deseori, în România, ONG-urile sunt cele care acționează. Cum pot fi autoritățile încurajate să facă mai mult?
- Am început să discutăm cu guvernele despre costurile financiare, pentru a le motiva. Violența bazată pe gen costă guvernele milioane și milioane de dolari în productivitate, în costurile sănătăţii şi în perspectivele pe termen lung - comunitatea suferă. Guvernele care adresează problemele violenței de gen înțeleg că asta are un impact și financiar asupra statului, asupra comunității, asupra costurilor și chiar a PIB-ului unei țări. State din Orientul Mijlociu, din Africa, și unele corporații încep să înțeleagă de ce este important să abordezi aceste probleme. Fie că e vorba de violență sexuală sau hărțuire - recunosc că dacă angajații nu se simt siguri, înseamnă că nu mai pot fi productivi.
Știm că, dacă ar exista o paritate de gen în sfera economică, ar fi efectiv o creștere de 20 de trilioane de dolari în următorii 5-10 ani, la nivel global.
Programe speciale pentru polițiști
- Cum poți să-i faci pe polițiști să aibă o abordare mai atentă asupra problemelor violenței de gen? În România, deseori victimele sunt descurajate chiar de către autorități să depună plângere.
- Trainingul ajută, un program de poliție comunitară care se specializează în acordarea unui astfel de sprijin. Să ai abilitatea de a-ți da seama cum arată trauma, de a ști ce fel de ajutor are nevoie persoana într-un anumit moment. E nevoie nu numai de traininguri, dar și de a înțelege. Am avut programe în care am adus laolaltă ofițeri de poliție, procurori, ONG-iști și victime pentru a-i face să asimileze importanța abordării în astfel de cazuri.
La fel de important este și felul în care polițiștii adună dovezi - ca să fie cu adevărat eficienți, e nevoie, de fapt, să câștige încrederea victimei. Iar asta înseamnă timp. Și deseori personalul este prea puțin, iar polițiștii mai au un milion de alte lucruri de făcut.
- Progresul începe atunci când îți recunoști problemele și limitele. Ce se întâmplă când un stat nu o face?
- Vrem să ne asigurăm că România este cât se poate de puternică, dar asta nu se poate întâmpla dacă oamenii, femeile, copiii nu se simt în siguranță. Dacă ignori nevoile a jumătate din societatea ta, nu poți progresa ca societate.
Socrii mei sunt români, am două nepoate aici, deci pentru mine contează destul de mult ca femeile și fetele din România să fie protejate, să existe suport pentru ele și să li se respecte drepturile, să aibă oportunități pe viitor. Recunoașterea nevoilor și a lipsurilor este extrem de importantă pentru ca guvernul să continue să facă aceste lucruri. Poți avea o legislație strălucitoare, dar implementarea ei este cea mai dificilă parte.
„E important ca vocea victimelor să ajungă la judecători”
- Sunt femei în România care au câștigat la CEDO împotriva statului român în spețe privind violența domestică sau hărțuirea sexuală la locul de muncă, fiindcă sistemul judiciar român, în cazul lor, nu a înțeles violența de gen.
- Datele statistice, precum și trainingurile sunt extrem de importante și pentru judecători. Este de la sine înțeles că oamenii trebuie să aibă încredere în sistemul judiciar, altfel de ce ar mai apela la el? Judecătorii pot face o diferență uriașă în felul în care unele cazuri de violență de gen sunt abordate, pot crea precedente, se pot trainui unul pe altul, e important ca vocea victimelor să ajungă la judecători, să conștientizeze asta.
Am auzit de cazuri în România în care studenții au fost agresați sexual de profesori, cine a fost tras la răspundere pentru asta?
Nu vreau ca nepoatele mele să ajungă la școală și să știu că nu sunt în siguranță acolo, nimeni nu vrea asta pentru copiii săi.
Există o răspundere a profesorilor, sunt traininguri pentru profesori, pentru elevi - să știe ce drepturi au, cum să recunoască unele abuzuri. În școlile din România ar trebuie să existe astfel de traininguri.
Trendul la nivel global: un război împotriva pântecelor femeii
- Astfel de traininguri nu fac parte din educația sexuală sau educația de gen? Politicienii români nu vor ca elevii să aibă acces la așa ceva.
- Școala este, într-adevăr, cel mai direct și sigur mediu pentru o abordare a unor astfel de probleme, violența de gen, de exemplu. Altfel, copiii vor afla de aceste lucruri unii de la alții sau de pe internet. Îmi amintesc când eu eram mică și credeam că atunci când îmi va venea ciclul menstrual o să iasă efectiv un ou din mine. Nu înțelegi lucrurile astea până când nu ești învățat de oameni care sunt capabili să-ți explice ce se întâmplă. Știm, din studii, că elevii care au o educație de gen au șanse mai mari să nu ajungă victime ale violenței de gen, să urmeze cariere de succes, să aibă familii sănătoase, să își protejeze copiii de prădători sexuali.
- De ce se sperie unii părinți și profesori că educația sexuală va avea de fapt efecte fix opuse?
- Atunci când nu ai date și informații, chiar sună înfricoșător să vorbești despre lucrurile astea cu copiii tăi. Însă ei vor pune întrebări, în cele din urmă, și este mai bine să afle răspunsul de la oameni educați care știu să le explice, în funcție de vârsta de dezvoltare a copilului, decât să afle din alte părți un răspuns greșit.
- Este un trend global, dacă ne uităm la interzicerea anumitor drepturi ale femeilor din Ungaria, Polonia, SUA?
- Cred că trendul de care vorbești este unul global, care provine foarte mult din fake news, iar social media are o importanță enormă. Să ne asigurăm că reușim să contracarăm asta cu informații reale pentru copiii noștri este absolut vital. Tocmai am fost în Kosovo, unde o profesoară ne-a vorbit despre „un război împotriva pântecelor femeilor”, un război al controlului asupra femeilor și drepturilor reproductive.
Este uluitor că oamenii văd așa lucrurile: vor să controleze femeile și copiii, în loc să-i protejeze.
Cred că în cele din urmă trebuie să poți să te protejezi singură, să ai instrumentele necesare să o faci și la asta ajută și educația sexuală.
De ce nu sunt femeile incluse în negocierile de pace
- În România, peste 51% dintre cetățeni sunt femei, dar în Parlament avem 87 de femei din 466 de parlamentari. Ce semnal transmite către societate o reprezentativitate atât de slabă a femeilor în politică?
- România are una dintre cele mai mici rate din Uniunea Europeană. Când femeile au ajuns în poziții de putere, am văzut investiții în educație, în comunitate, sănătate, lucruri care au un impact asupra vieții de zi cu zi a familiilor. Atunci când femeile nu se află în astfel de poziții, vezi chiar opusul. Această egalitate este extrem de importantă economic, social, chiar și din punctul de vedere al siguranței.
Una dintre cele mai mari probleme pe care le vedem la nivel global este faptul că deseori oamenii nu se gândesc la femei, când vorbesc despre probleme de siguranță națională.
Datele arată - de exemplu - că tratatele de pace au șanse mai mari de succes, undeva la 65%, dacă implici femei în aceste negocieri de pace. De ce oare nu vrei să le incluzi, de ce preferi să cheltuiești sute de milioane de dolari în loc să incluzi, efectiv, femei, adică jumătate din populația lumii? Dacă folosești doar o mână, nu două, nu vei reuși să faci ceva complet.
- Cota de gen este un subiect de discuții aprinse în România. Care sunt beneficiile concrete, dacă o politiciană reprezintă doar interesele liderului de partid - un bărbat?
- Noi nu avem cota de gen în SUA, iar țările care nu au cotă tind să aibă un număr mult mai mic de femei în politică. Am văzut beneficiile de-a lungul a zece ani în țările care au avut cotă. Dintr-odată observi că fetele și femeile se pot vedea ca lideri - iar asta schimbă dinamica și în societate. Statistic vorbind, cota funcționează, iar beneficiile sunt economice și sociale. Bine, vedem și femei în funcții de conducere care nu sprijină egalitate de gen.
„Protestele femeilor din Iran nu trebuie transformate într-o altă cauză”
- Sunteți născută în Iran, cum vedeți evenimentele care au loc acum? Cât de mult le ajută cu adevărat Vestul, SUA, dincolo de sloganurile de solidaritate?
- Vorbesc constant cu femeile din Iran și una dintre dorințele lor este ca oamenii din Vest să continue să vorbească despre ele și comunitatea internațională să le dea spațiu pentru a promova protestele lor.
Putem face mai mult? Este o întrebare pe care ne-o punem mereu, dar știm la fel de bine că țările sunt motivate și economic, există și alte presiuni, corporațiile sunt imense… Putem însă să ne asigurăm că vocile lor sunt auzite și să păstrăm focusul pe drepturile femeilor, nu pe alte cauze.
- Aveți în continuare rude în Iran, cum este pentru dumneavoastră să le știți acolo?
- Da, am multe rude acolo. Și eu, personal, am fost hărțuită de poliția moravurilor, când am fost în Iran. Și de fiecare dată când vin în țară, familia mea e ușor îngrijorată, pentru că sunt imediat văzută. Am venit în America la vârsta de 3 ani, deci sunt cât se poate de „americană” și reprezint o țintă pentru ei. Pentru mine - ceea ce i s-a întâmplat Mahsei Amini a fost ceva ce știu că mi s-ar fi putut întâmpla și mie sau unei membre a familiei mele. A fost ceva foarte personal. Și eu, și alți membri ai familiei mele, care sunt în afara țării, ne simțim mai degrabă neputincioși. Am fi vrut să putem face mai multe, să ne ducem acolo și să le sprijinim din interior.
Violența sexuală, ca o crimă de război
- Uitându-ne și către războiul din Ucraina, vedem că violența sexuală împotriva femeilor reprezintă o crimă de război, deși istoria ne arată că prea puțini au fost declarați responsabili în fața legii de astfel de acte. Cum vede SUA acest subiect?
- Unul dintre motivele pentru care am fost în vizita recentă în Kosovo a fost acest motiv specific. Multe femei au trecut prin violență sexuală în timpul războiului, iar mecanismele care ar fi trebuit implementate ulterior nu au fost încă implementate. Au venit chiar ucraineni în Kosovo care au discutat despre asta.
Vedem că la nivel global nu există nicio responsabilitate pentru violența sexuală, în timpul conflictelor, chiar dacă avem cadrul legal să o facem. E vorba de fapt despre cum implementăm.
În Kosovo există un program prin care supraviețuitoarele violenței sexuale pot aplica pentru același suport de care beneficiază și veteranii de război - ca o reparație a traumei. Dar este un grup foarte mic - aproximativ 900 de persoane din cam 20.000 de supraviețuitori au apelat la program. Le-a luat zeci de ani să ajungă aici. Unele cazuri nu sunt nici azi judecate.
- Va fi diferit pentru victimele din Ucraina?
- Cred că nu le va lua la fel de mult timp, pentru că au început deja să o facă, vorbesc despre asta, comunitatea internațională investighează aceste crime de violență sexuală, societatea civilă vorbește despre asta acum. Cu toții sperăm ca lucrurile să fie diferite cu Ucraina, dar numerele sunt exponențiale acolo.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
Neminem 03.03.2023, 16:21
Eu zic să-ṣi vadă tanti asta de treaba ei, că face parte din cea mai dezaxată ṣi misogină administrație care a existat vreodata, una de nu ṣtie ce e aia o femeie şi a sters existența femeilor cu tot cu drepturi. Deci una ca asta să se erijeze în purtătoarea mea de cuvânt, unde nici nu mă reprezintă ca femeie, nici vreo urmă de respect sau admirație nu-mi inspiră, ba din contra, şi nici nu i-am permis să vorbească în numele şi al meu, să-şi dea ea cu părerea de ce nevoi am eu, ca româncă, e chiar culmea tupeului.